Cele mai promițătoare tinere talente literare, din cinci țări francofone, premiate la Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viitorii mari scriitori în franceză vor fi premiați cu câte 6.000 de euro

În timp ce francezii continuă să-și bată joc de români în emisiunile de divertisment, la Oradea se desfășoară zilele acestea mai multe manifestări francofone. Chiar astăzi, la Filarmonica de Stat, vor fi premiați cei mai promițători tineri scriitori în limba franceză, din România, Elveţia, Italia, Belgia şi Franţa.

De joi până duminică, Oradea este centrul unor manifestări francofone, prilejuite de decernarea premiilor PIJA 2011 (Prix Interrégional Jeunes Auteurs). Premiile PIJA se acordă pentru a doua oară în România și pentru prima dată la Oradea. Concursul se adresează tinerilor scriitori de limbă franceză, cu vârste cuprinsă între 15 şi 20 de ani, din România, Elveţia, Italia, Belgia şi Franţa. Concursul are două etape. În primă fază sunt selectate cele mai bune lucrări la nivel național, după care acestea ajung în fața unui juriu internațional compus din scriitori, scenariști, jurnalişti şi foşti laureaţi ai PIJA. Toate textele câştigătoare vor fi publicate în Elveţia, de către editura l'Hèbe. În ultimii 12 ani, la concurs au participat peste 800 de tineri români, dintre care 41 au fost premiați. Șapte dintre aceștia au fost din Oradea.

Cultură

Evenimentele de la Oradea sunt organizate de către Colegiul Naţional „Mihai Eminescu" Oradea, PIJA Roumanie, A.R.P.F. (Association Roumaine des Professeurs de Français) - Filiala Bihor, în parteneriat cu PIJA Suisse, Franche-Comté, Bourgogne (Franţa), Belgia şi Aoste (Italia) . Musafirii francofoni au vizitat zilele acestea monumentele reprezentative din oraş, iar vineri au asistat la un moment literar-artistic în limba franceză la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Șincai", susţinut de către elevi ai Colegiului Naţional „Mihai Eminescu" şi Colegiul Tehnic „Traian Vuia".

 Premii de 6.000 de euro

Decernarea oficială a premiilor PIJA va avea loc astăzi, la Filarmonica din Oradea, între orele 15.00 și 18.00. Practic, fiecare dintre cei 17 tineri scriitori în limba franceză din România, Elveţia, Italia, Belgia şi Franţa va primi câte un premiu în valoare de 6.000 de euro. Printre aceștia se numără și doi laureaţi din România, Maria Vlad şi Cătălin Bălan.

Mai multe pentru tine:
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor