Zece şedinţe, zero decizii la Aeroportul Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plenul Consiliului Judeţean

Consilierii judeţeni nu sunt în stare să elaboreze un proiect pentru modernizarea aerogării

Din cele 21 de şedinţe ordinare şi extraordinare de Consiliu Judeţean organizate de la începutul acestui an la Iaşi, zece au vizat investiţia care ar trebui făcută pentru aducerea la standarde civilizate a Aeroportului Iaşi. La începutul anului, edilii s-au întâlnit pentru a accelera procedurile de expropriere a ieşenilor care au deţinut terenuri care se suprapun cu cele din proiectul de modernizare. Scandalurile dintre consilierii judeţeni
s-au iscat atunci când şefii judeţului au început să lucreze la documentaţia pentru accesarea fondurilor europene pentru modernizarea obiectivului, în valoare de 40 de milioane de euro.

Trei şedinţe pentru studii la Aeroport

În timp ce aerogara ieşeană rămâne în paragină, iar pasagerii care pleacă de la Iaşi se îngrămădesc în câţiva metri pătraţi, demnitarii s-au întâlnit ieri pentru a treia oară în luna septembrie doar pentru a se certa şi ameninţa. Aceştia nu se pun de acord să prindă bani în buget pentru întocmirea a două studii de fezabilitate care ar trebui să stea la baza cererii de finanţare. Astfel, reprezentanţii CJ doresc să facă un studiu pentru modernizarea şi prelungirea până la 2.100 de metri a pistei actuale, iar o parte dintre consilieri preferă un alt studiu pentru construcţia unei noi piste, de 3.000 de metri.

Ieri, majoritatea consilierilor au votat doar realizarea documentaţiei pentru o pistă de 3 kilometri. „Această hotărâre este ilegală. Voi face demersuri ca Aeroportul să fie preluat de Guvern având în vedere necesitatea proiectului şi acest blocaj“, a spus Constantin Simirad, preşedintele CJ Iaşi.

Scandal cu ameninţări

Simirad a anunţat ieri că-l va chema în instanţă pe consilierul Cristian Stanciu pentru că i-ar fi furat actele oficiale din birou. Şeful judeţului susţine că Stanciu a înaintat vineri o adresă conducerii instituţiei prin care convoca plenul CJ la o şedinţă extraordinară pentru data de 25 septembrie, pentru a discuta despre proiectul de modernizare a Aeroportului.

La câteva ore, Stanciu ar fi revenit la biroul lui Simirad pentru a schimba data convocării şi să programeze şedinţa pentru 26 septembrie. „După ce-am plecat din birou, a venit Stanciu şi a rugat-o pe secretară să-i dea înapoi hârtia cu convocarea şi să schimbe data pentru 26 septembrie. Au ajuns să ia acte de la mine din birou şi să le înlocuiască cu altele făcând presiune la angajaţi. Voi face plângere penală pentru subtilizarea actelor oficiale“, a ameninţat Simirad.

În replică, Stanciu spune că a modificat data convocării în mod legal, înregistrând schimbarea la Registratura CJ. „Simirad face acuzaţii calomnioase şi mă voi adresa instanţelor judecătoreşti. Acesta este un scenariu dement. Eu am depus document la Registratură pentru rectificarea datei“, susţine Stanciu.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €