Video Vrei să faci o faptă bună? Preotul Dan Damaschin de la Iași vine cu o idee inedită VIDEO

0
Publicat:

Părintele Dan Damaschin, recunoscut la nivel național pentru faptele bune pe care le face, vine cu o idee inedită. Acesta a lansat, recent, papucii Inimo, pentru a-i încuraja pe oameni să întindă o mână de ajutor celor aflați la nevoie.

Papucii INIMO SURSĂ FOTO glasulvieții.ro

Astfel, sub sloganul „Încalță România desculță", părintele Dan Damaschin de la Iași, preot misionar, încearcă să atragă, în inițiativa lui, cât mai mulți oameni dornici să ajute persoanele mai puțin norocoase. Prețul unei perechi este de 300 de lei, iar toți banii obținuți vor fi direcționați pentru a ajuta copiii sărmani.

Românii, ajutați să facă o faptă bună

Primile mii de perechi sunt deja gata și sunt puse la vânzare. Astfel, cei care doresc să facă o faptă bună și să achiziționeze o pereche de ghete de calitate, pot apela la părintele Dan Damaschin.

„La Depozitul Faptelor Bune au sosit primele mii de papuci INIMO, această încălțăminte prin care împreună putem dărui copiilor sărmani speranță și demnitate.

Țin în mâinile mele bătătorite această minunată pereche de ghete INIMO, mult mai ieftine decât cele care se vând în mall-uri, dar de calitate superioară și te îndemn să-ți iei și tu una.

Ia-ți, prietene, o pereche de INIMO și Vasilică, copilul orfan de mamă și de tată din Lunca Jijiei, va putea merge încălțat un an întreg la școală.

Ia-ți, draga mea, o pereche de INIMO și nea Gică, meșterul pantofar de pe lângă Suceava, nu va mai pleca în pribegie, departe de familie și de casă, peste mări și țări, pentru o bucată de pâine, pentru că va putea să-și câștige leafa și să-și hrănească familia chiar aici, acasă.

Ia-ți, dragul meu, o pereche de INIMO, iar Moș Costache, bunicul meu ori al tău, își va putea lua liniștit pensia, pe care o va cheltui în satul său, făcând tot fapte bune", precizează părintele Dan Damaschin. 

Cadou pentru cei care cumpără papucii INIMO

În semn de mulțumire, cei care aleg să achiziționeze papucii INIMO vor primi și un mic cadou din partea părintelui Dan Damaschin.

„Mai mult, dragilor, trebuie să știți că, dacă vă veti lua o pereche de INIMO, invitația voastră la INIMO, FESTIVALUL INTERNAȚIONAL AL FAMILIEI, AL VIEȚII ȘI AL FAPTELOR BUNE, din 18-20 august, pe Stadionul Emil Alexandrescu din Copou, va fi redusă cu 75%, adică, 150 lei pentru o familie, timp de trei zile.

Departe de mine, dragilor, de a încerca să vă conving să cumpărați un produs de piele de doar 300 de lei.

Mă cunoașteți destul de bine. Sunt Preot și niciodată nu am vrut ceva pentru mine, ci toată viața mi-am pus-o in slujba celor sărmani.

Vă ofer, în schimb, șansa de a deveni mai buni în această vară, pentru că, prin papucii INIMO, produși de GLASUL VIEȚII, putem șterge lacrimile unui copil sărman, putem salva o bucată de Românie, putem dărui fericire, demnitate și speranță", a adăugat preotul Dan Damaschin. 

Părintele a și anunțat care a fost prima persoană care a cumpărat papucii INIMO. Aceasta este jurnalista Mirela Voicu de la Antena 3. 

Mai multe pentru tine:
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”