VIDEO Curiozităţi despre feline. Cum deosebim pisica sălbatică de „neamul ei din casă“
0Potrivit academicianului Ion Simionescu, familia pisicilor face parte din ordinul carnivorelor, iar pe teritoriul României este prezentă prin specii precum pisica sălbatică şi râs.
În volumul „Fauna României“ semnat de Ion Simionescu sunt menţionate numeroase caracteristici ale pisicii sălbatice, „un tigru în miniatură, cu toate caracterele crudului carnivor“. Potrivit cercetărilor academicianului, pisica sălbatică este răspândită în toate pădurile din ţară, de la munte până-n sălciile din Balta Dunării.
„E un animal destul de mare, căci măsoară cu coadă cu tot şi peste un metru. La înfăţişare nu se prea deosebeşte de un motan, cu blană moale, deasă, cenuşie. La faţă e ceva mai roşcat, ca şi pe dosul urechilor. Aduce însă aminte, pe restul trupului şi ceva de tigru, prin nişte dungi mai negre în lungul şirei spinării, din care se lasă spre pântece altele mai şterse. Se mai deosebeşte de pisica domestică prin coada mai stufoasă, ca retezată la vârf“, explica academicianul Ion Simionescu, care a studiat la Facultatea de Ştiinţe Naturale a Universităţii din Iaşi.
Potrivit eruditului, pisica sălbatică stă ascunsă ziua prin scorburi, sub stânci, „dormitează şi toarce ca şi neamul ei din casă“. De cum se lasă seara, însă, e gata de pândă. Vânează iepuri şi veveriţe, „ba uneori îndrăzneşte să se repeadă şi la un viţeluş de cerb. Are gheare atât de ascuţite, încât când a sărit în spatele bietei prăzi i-a şi rupt carotida la gât“.
Un alt reprezentant al acestei familii, întâlnit în România, este râsul. „Are înfăţişarea unui motan cu favorite şi cu câte un moţ de păr la vârful urechilor. În schimb, are trupul mai gros şi mai ales gheare puternice, care amintesc mai degrabă de ale unei pantere. Blana e deasă, moale, roşiatică, pe spinare cu pete negre, ce variază de la animal la animal. Pe burtă şi pe părţile interne ale picioarelor părul este mai albicios. Întreagă lui sălbăticie, din ochi se vede. Cei vechi credeau că poate vedea şi printr-un perete, de unde şi vorba «a avea ochi de râs»“, îl descrie I. Simionescu în acelaşi volum.
Râs filmat de Romsilva pentru prima dată în trei ani
Potrivit acestuia, râsul „n-are alţi duşmani decât pe om, care-l vânează fără cruţare, socotindu-l una dintre cele mai strălucitoare fiare. E vânat şi pentru blana lui căutată“.
Citeşte şi: