VIDEO Cum arată Iaşiul blocat de autocarele cu pelerini din Voluntari: „Domnul Pandele a fost întotdeauna bun“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autocarele din Voluntari

Sărbătorile Sfintei Parascheva care au început oficial joi, 11 octombrie, au blocat centrul Iaşiului. Sute de autocare au fost parcate în apropiere de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, în timp ce mii de pelerini au pornit încolonaţi spre racla cu moaşte.

GALERIE FOTO

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei se aşteaptă în acest an la o participare record de pelerini la Hramul Sfintei Parascheva. Număr mare de credincioşi a fost înregistrat încă de joi dimineaţă, la scoaterea raclei. Peste 10.000 de pelerini veniţi din Voluntari, Bucureşti, au ajuns în prima zi de hram.

„Am venit pentru prima dată la Sfântă. Nu voiam să vin, dar nepoata mea a visat-o pe Sfântă cu o zi înainte şi am decis în ultima clipă să mă pornesc la drum. Nu am plătit nimic, doar cât stau la rând să mă închin. Domnul Pandele a fost întotdeauna bun. Suntem mulţi, vreo 150 de autocare. Am plecat din Bucureşti miercuri la ora 19.00 şi am ajuns în Iaşi după miezul nopţii. Am venit cu nepoata mea, Antonia. Mă voi ruga pentru copiii mei, pentru nepotul meu care studiază în Rusia“, a povestit Rodica Ion, o femeie de 65 de ani, venită cu grupul de peleniri din Voluntari. 

Credincioşii duc la racla Sfintei buchete de flori şi busuioc. În orele de aşteptare  trec pe la mesele cu suveniruri religioase, de unde iau icoane şi brăţări drept amintire. „Noi am plecat de la Siliştea, Snagov, de la ora 23.00, am ajuns în Iaşi la 4.20. Am stat de atunci până la rând până la 7.40. Ne rugăm pentru sănătate, pentru binele casei, pentru familie. Psihic credem că ne ajută să venim cât mai des. Am văzut realizările după ce am venit la Iaşi“, a povestit Vasilica Palea. 


* Sursa VIDEO Leo Minescu 

Un alt grup ajuns în Iaşi, în prima zi de pelerinaj a venit de la Bacău. Zeci de femei au coborât din autocarul aliniat pe Splai Bahlui, la ora 9.00: „Ne rugăm pentru familie, pentru prezent, pentru viitor, pentru ţară. Cred că o să stăm la rând până la noapte“. „Am venit de joi ca să prindem ziua în care ea este scoasă din catedrală. Sfânta se roagă pentru noi în orice clipă. N-am rugat-o să-mi dea ceva special, ci să-mi dea ce am nevoie. Nu foarte mult, puţin şi bun“, a spus una din credincioasele venite de la Bacău. 

Potrivit oficialilor Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, pentru că Hramul Sfintei Parascheva cade în weekend, foarte mulţi pelerini vor veni de vineri, iar credincioşii vor sta la rând peste 16 ore. În acest an, la Iaşi sunt aduse şi Moaştele Sfintei Ecaterina. 

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei