Video VIDEO Accident rutier grav în Iaşi. Trei victime, dintre care una încarcerată, după ce o maşină a intrat într-un cap de pod

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe echipaje de intervenţie de la SMURD, Ambulanţă şi Poliţie Rutieră au intervenit sâmbătă după-amiază, în localitatea Scânteia.

Un accident rutier grav s-a înregistrat sâmbătă, la întrarea în localitatea ieşeană Scânteia. Pe fondul vitezei excesive, un şofer s-a izbit cu maşina într-un cap de pod. În urma impactului, trei persoane au fost rănite.

Potrivit SMURD Iaşi, şoferul a rămas încarcerat. La faţa locului s-au deplasat două ambulanţe, un echipaj SMURD, un altul de descarcerare, Poliţia Rutieră.

La intrvenţia de la Scânteia au fost folosite şi cele două motociclete care au intrat recent în dotarea ISU Iaşi. 

„În urma accidentului au rezultat 3 victime. Şoferul încarcerat a fost transportat de SAJ la spital, o altă victimă a fost transportată de  EPA la spital, iar cel de-al treilea pasager a refuzat transportul“, au transmis reprezentanţii SMURD.

Intervenţie de descarcerare la Scânteia

Poliţiştii fac cercetărila faţa locului pentru a stabili condiţiile în care s-a produs accidentul. Traficul în zonă se desfăşoară cu dificultate.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”