Unul dintre cele mai mari oraşe din ţară are arhitect-şef prin rotaţie. Cine va lua locul celui care a picat de două ori concursul pentru ocuparea funcţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşiul are un nou arhitect-şef interimar

Oficialii Primăriei Iaşi au anunţat o nouă numire pe funcţia de arhitect-şef, dar şi o altă procedură de ocupare a postului până la organizarea unui nou concurs.

Primarul Mihai Chirica a semnat o dispoziţie prin care începând din 18 decembrie, în postul de arhitect-şef al oraşului a fost numită, interimar, arhitectul Andreea - Raluca Mocanu. De altfel, conducerea Primăriei Municipiului Iaşi a decis ca, până la ocuparea definitivă, prin concurs, a postului de arhitect-şef, funcţia respectivă să fie ocupată, prin rotaţie, de către angajaţii Direcţiei de Arhitectură şi Urbanism care au pregătirea necesară.

„În condiţiile în care postul nu este încă ocupat definitiv, această măsură urmăreşte ca toţi angajaţii direcţiei respective care au pregătirea corespunzătoare să exercite atribuţiile funcţiei de conducere, în vederea consolidării experienţei profesionale. Prin decizia conducerii Primăriei Municipiului Iaşi, noul arhitect-şef interimar va avea un plan de acţiune bine stabilit, cu indici de performanţă“, au transmis reprezentanţii Primăriei Iaşi.

Aceştia au anunţat vor trimite către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici documentaţia necesară pentru organizarea concursurilor pentru ocuparea tuturor funcţiilor vacante, printre care şi cea de arhitect-şef. „Până la organizarea concursurilor, primarul îi invită pe arhitecţi să îşi depună CV-urile la municipalitate, trimiţându-le în format electronic la adresa cabinet.primar@primaria-iasi.ro, cei selectaţi urmând să fie transferaţi în cadrul municipalităţii, dacă întrunesc condiţiile legale. Reamintim că primarul Mihai Chirica a făcut un apel public către toţi specialiştii din urbanism (arhitecţi, specialişti în amenajarea teritoriului, designeri urbani şi alţi specialişti în domeniu) care îşi desfăşoară activitatea la diferite instituţii publice să vină să lucreze la Primăria Municipiului Iaşi. Municipalitatea le va acorda transferul, în condiţiile legii, pentru a-şi putea desfăşura activitatea în administraţia locală. Chiar dacă nu vor fi angajaţi în aceste condiţii, în momentul în care Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici va organiza concursurile, cei interesaţi vor fi notificaţi de municipalitate pentru a se putea înscrie la concurs“, au anunţat reprezentanţii Primăriei.

În prezent, în cadrul Direcţiei de Arhitectură şi Urbanism a Primăriei Municipiului Iaşi sunt vacante trei posturi de consilier superior şi patru posturi de consilier principal.

La finalul lunii octombrie, fostul interimar pe funcţia de arhitect şef, Alexandru Mustiaţă, a picat examenul pentru a doua oară. Acesta a obţinut doar 58,8 puncte, baremul minim fiind 70 de puncte.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri