Unde este siguranţa în construcţii? Al doilea accident de muncă mortal în doar două zile la Iaşi UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maternitatea „Cuza Vodă“

Un muncitor care lucra la reabilitarea clădirii maternităţii „Cuza Vodă“ şi-a pierdut viaţa în această dimineaţă.

Ora 11.28: Inspectorii de muncă implicaţi în anchetarea cazului susţin că ieşeanul era angajat cu forme legale, dar nu avea echipament de protecţie. „Angajatorul spune că muncitorul era angajat cu contract de muncă. Acest lucru îl vom putea verifica abia luni. Acesta a căzut de la etajul trei, de la o înălţime de 12 metri. El ar fi trebuit să lucreze la faţada dinspre stradă, dar accidentul s-a întâmplat în partea din spate a clădirii“, susţine George Tanasievici, purtătorul de cuvânt al ITM Iaşi.

Se pare că muncitorul s-a aplecat prea tare pe pervazul unei ferestre, s-a dezechilibrat şi a căzut.

Cei de la ITM îşi vor intensifica controalele la angajatorii din construcţii în următoarele zile, dat fiind numărul mare de accidente soldate cu decese din ultima perioadă. „Vom controla mai ales lucrările de termoizolaţie. Amenzile pentru nepurtarea echipamentului de siguranţă se ridică la 10.000 de lei“, a completat Tanasievici.

Ora 10.28: Muncitorul a căzut de la înălţime în timp de lucra fără a avea echipament de siguranţă şi a murit pe loc. Acesta este cel de-al doilea accident mortal în domeniul construcţiilor din ultimele zile. O echipă de la Inspectoratul Teritorial de Muncă s-a deplasat la locul evenimentului.

A căzut de la etajul trei în timp ce lucra la termoizolaţia unui bloc din Iaşi

Vom reveni cu amănunte!

Citeşte şi:

Iaşi: Accident de muncă în Miroslava. O femeie şi-a amputat trei degete de la mâna dreaptă

UPDATE Trei muncitori chinezi, striviţi de o platformă prăbuşită pe şantierul imobiliar Palas din Iaşi GALERIE FOTO şi VIDEO

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima