Un spital se chinuie de trei ani să preia clădirea Institutului Cantacuzino din Iaşi. Imobilul care ar elimina aglomeraţia din unitatea sanitară stă cu lacătul pe uşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Institutul Cantacuzino din Iaşi a fost desfiinţat în urmă cu trei ani, iar de atunci clădirea în care acesta funcţiona este închisă. Conducerea spitalului „Dr. C. I. Parhon’’ face eforturi disperate pentru a intra în posesia imobilului, sperând ca astfel să decongestioneze ambulatoriul extrem de aglomerat.

În timp ce sute de persoane se calcă zilnic în picioare în ambulatoriul Spitalului ‘’Dr. C. I. Parhon’’ din Iaşi, instituţie unde sunt trataţi bolnavii de rinichi din toată Moldova, un imobil aflat în spatele unităţii medicale este nefolosit de trei ani.

Este vorba despre clădirea Institutului Cantacuzino din Iaşi, desfiinţat în toamna lui 2013, pe care conducerea unităţii medicale şi-ar dori să o preia şi să o transforme în ambulatoriu şi centru regional de transplant renal. Deşi s-au făcut nenumărate demersuri în acest sens la Ministerul Educaţiei, în subordinea căruia se află imobilul, acestea au fost în zadar. 

‘’Deocamdată nu am primit niciun răspuns de la Ministerul Educaţiei. Noi am tot făcut solicitări, dar nu s-a rezolvat nimic. Ne-am dori să mergem în două direcţii în ceea ce priveşte acest spaţiu. Pe de o parte ne gândim că ar fi util să facem acolo ambulatoriul pentru că spaţiul pe care îl avem acum este mic, iar pe de altă parte să facem acolo şi centrul de transplant renal, activitate care s-a dezvoltat enorm în ultimii ani. Acest imobil ar fi benefic pentru unitatea noastră, fiind şi aproape de spital. Nu ar avea nevoie de circuite speciale, ci doar de o igienizare. De la Primăria Iaşi am obţinut acordul de preluare a clădirii în administrare, dar mai avem nevoie şi de acceptul Ministerului Educaţiei’’, spune doctorul Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului ‘’Dr. C. I. Parhon’’ din Iaşi. 

Mai mult, unitatea medicală plăteşte de trei ani paza pentru imobil. Pentru supravegherea clădirii 24 de ore din 24 se alocă în fiecare lună câte 5.000 de lei. 

Vă mai recomandăm:

Cum a murit Institutul „Cantacuzino” din Iaşi, locul în care s-a inventat Polidinul. Povestea uitată a laboratorului geniilor din Medicină

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”