Un sfert dintre doctorii sancţionaţi anul trecut de Colegiul Medicilor sunt din Iaşi. „Bolnavii ştiu că au drepturi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un sfert dintre medicii sancţionaţi de Colegiul Medicilor România activează în unităţile medicale din Iaşi. Reprezentanţii sistemului medical ieşean consideră că numărul mare de plângeri înregistrate la Iaşi se explică prin faptul că pacienţii au găsit înţelegerea necesară în cadrul colegiului pentru a-şi rezolva problemele întâmpinate în unităţile medicale de aici.

Potrivit raportului Colegiului Medicilor România, în 2015, au fost reclamaţi 232 de medici din ţară, 23 dintre aceştia fiind sancţionaţi. 11 doctori au primit mustrare, opt au primit avertismente, doi vot de blam şi doi au primit interdicţia de a exercita profesia de medic pe o perioadă de un an.

Conform Colegiului Medicilor Iaşi, anul trecut, s-au înregistrat 50 de plângeri. Şapte medici implicaţi în cazurile semnalate au fost sancţionaţi, trei dintre ei primind mustrare, iar ceilalţi patru avertismente. În comparaţie, Colegiul Medicilor Cluj a soluţionat anul trecut nouă dosare, un singur medic din cei implicaţii fiind sancţionat cu avertisment.

Reprezentanţii CMI consideră că numărul de plângeri înregistrat se explică prin faptul că majoritatea persoanelor nemulţumite semnalează probleme minore cu care se confruntă în spitale, de la faptul că nu le-a fost schimbat cearceaful pe perioada spitalizării, la faptul că medicul nu a discutat suficient de mult cu bolnavul.
 
„Din punctul meu de vedere, avem aşa de multe reclamaţiii pentru că bolnavii depun plângeri în care se arată chestiuni minore. Majoritatea acestor reclamaţii fac trimitere ori la faptul că medicul nu a discutat pe larg cu pacientul, sau că a întârziat la program, sau că cearceaful din salon nu a fost schimbat la timp. Sunt aspecte care ţin mai mult de comunicarea dintre reprezentanţii unităţilor medicale şi pacienţi, decât de nereguli grave care să implice studierea unui dosar medical”, a precizat dr. Liviu Oprea, preşedintele CMI.

Acesta a mai explicat că o plângere depusă de pacient la CMI intră mai întâi în Comisia de Jurisdicţie a acestuia. În funcţie de obiectul plângerii, consiliul CMI poate trimite reclamaţia la Comisia de Disciplină, cea care aplică sancţiunile medicilor. Comisia de Disciplină este aleasă o dată la şapte ani de întreg corpul medical din judeţ şi este formată din şapte medici de diferite specialităţi.

Pentru un caz medical care implică părerea unui medic specializat pe o ramură care nu se regăseşte în componenţa actuală a comisiei, aceasta solicită sprijinul unui expert în domeniu. Profesorul Gabriel Dimofte, preşedintele Comisiei de Disciplină, a arătat că în ultimii cinci ani, Comisia de Disciplină din Iaşi nu a aplicat nicio interdicţie de a exercita profesia de medic. În istoria Iaşului însă, au fost înregistrate două astfel de cazuri. Pentru 12 hotărâri emise de Comisia de Disciplină anul trecut, la nivelul CMI, au fost depuse contestaţii de cei care au transmis plângerea iniţială.

Potrivit preşedintelui Comisiei de Disciplină a CMI, numărul de plângeri din Iaşi se explică prin faptul că pacienţii ar fi găsit deschiderea necesară pentru a-şi rezolva problemele întâmpinate în spitalele ieşene. „Părerea mea personală este că pacienţii care se consideră victime ale unei nedreptăţi au înţeles că CMI are toată deschiderea şi înţelegerea pentru a rezolva orice problemă întâmpinată în sistemul medical de cetăţenii care se adresează colegilor noştri”, a mai arătat Dimofte.

Fostul preşedinte al CMI, profesorul Vasile Astărăstoae, cel care a coordonat activitatea colegiului din 1999 până în 2015, consideră că numărul aparent mare de plângeri înregistrate la Iaşi se explică prin profilul pacienţilor, care ar fi mai informaţi şi care ar fi înţeles că rolul CMI este de a-i sprijini.

„În primul rând, Iaşul este centru universitar medical şi mereu în centrele acestea numărul reclamaţiilor este mai mare. Pe de altă parte, fiind vorba de centru medical, avem şi pacienţi mai bine informaţi şi documentaţi. Bolnavii ştiu că au drepturi şi atunci când le sunt încălcate vor să îndrepte situaţia. În plus, mare parte din aceste reclamaţii rămân la Comisia de Jurisdicţie, pentru că nu atrag atenţia asupra unor nereguli grave”, a arătat Vasile Astărăstoae.

Citeşte şi:

Medic român de la cel mai mare centru de operaţii pe creier din Europa: „60% din timp îl petrecem vorbind cu pacienţii“

Mai multe pentru tine:
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente