Un poliţist ieşean a refuzat o şpagă de 200 de euro de la un conducător

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul a oferit 200 de euro pentru a nu i se întocmi dosar penal FOTO Shutterstuck

Anchetatorii ieşeni au întocmit dosar penal pe numele unui tânăr de 21 de ani care a intenţionat să mituiască un agent care l-a prins conducând un moped fără permis.

Tânărul de 21 de ani a fost prins în flagrant astăzi, 2 septembrie, în momentul în care îi remitea agentului de Poliţie suma de 200 de euro.

Ieşeanul fusese depistat pe 26 august în timp ce conducea pe drumul public un moped, fără a poseda permis de conducere, ocazie cu care a propus agentului de poliţie o sumă neprecizată de bani, pentru ca acesta să nu întocmească actele de constatare pentru infracţiunea sus-menţionată.
 
“În urma denunţului formulat de către lucrătorul de poliţie, s-a procedat la  organizarea unei acţiuni de prindere în flagrant. Faţă de cel în cauză a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, faptă prev. şi ped. de art. 290 alin. 1 Noul Cod Penal. Învinuitul a recunoscut fapta comisă”, au menţionat anchetatorii.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie