Un ieşean şi-a dat foc în incinta unei bănci din Iaşi, supărat de datoriile mari pe care le avea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 47 de ani s-a autoincendiat în incinta Raiffeisen Bank din Iaşi, sucursala din zona Palas, strigând că este nemulţumit de datoriile mari pe care le are la bancă.

Ieşeanul ar fi strigat, în timp ce se afla în faţa ghişeului unităţii bancare, că recurge la acest gest din cauza datoriilor foarte mari pe care le are la bancă.

Reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă s-au deplasat la faţa locului, ieşeanul primind primele îngrijiri medicale şi fiind transportat la spital.

„Am fost sesizaţi cu privire la cazul unui bărbat care s-a autoincendiat în timp ce se afla în incinta unei unităţi bancare. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili motivul care l-a determinat pe bărbat să recurgă la acest gest”, a declarat pentru Adevărul Anca Vâjiac, purtător de cuvânt al IPJ.

Potrivit pompierilor, aceştia au intervenit cu două autospeciale şi cu o ambulanţă SMURD, dar la locul accidentului au descoperit că flăcările fuseseră stinse de angajaţii băncii cu un extintor. Bărbatul are arsuri de gradul I şi II în zona gâtului, la o palmă şi la o ureche.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile