Un ieşean a muşcat un bărbat de gât şi de ureche, pe motiv că acesta se uita insistent la iubita sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ARHIVA

Un tânăr din Iaşi care venise cu prietena la spital a muşcat un bărbat de gât şi de ureche, pe motiv că acesta se uita insistent la iubita sa, pe numele agresorului, cunoscut drept consumator de substanţe interzise, fiind deschis doar penal.

Incidentul s-a petrecut în Unitatea de Primire Urgenţe a spitalului "Sfântul Spiridon” din Iaşi, fiind necesară intervenţia agenţilor de pază ai unităţii medicale.

Tânărul a intrat împreună cu prietena sa în UPU, aceasta fiind preluată imediat de medici, iar la scurt timp s-a dus la un alt bărbat, aflat pe un scaun în incinta unităţii medicale, şi l-a muşcat de gât şi de o ureche, reproşându-i că se uită prea insistent la fata cu care venise.

Cei doi s-au lovit cu pumnii şi picioarele în camera de aşteptare de la UPU, tinerii fiind calmaţi cu greu de agenţii de pază din cadrul spitalului.

Medicii afirmă că agresorul este cunoscut pentru vizitele sale dese la spital, din cauza consumului de substanţe interzise. De această dată, el venise cu prietena la spital, după ce aceasta intrase în sevraj, tot pe fondul consumului de substanţe interzise.

"Tânărul s-a prezentat la spital cu o pacientă tânără, care se afla în sevraj la anumite substanţe interzise pe care le consumase. În timp ce tânăra era tratată, s-a constatat că persoana care o însoţea, un bărbat care a avut mai multe prezentări în urgenţe pentru manifestări de tip sevraj, a agresat un alt aparţinător care se afla în spaţiul de aşteptare”, a declarat vineri medicul Diana Cimpoeşu, coordonator UPU-SMURD Iaşi.

La faţa locului, s-a deplasat un echipaj de Poliţie, fiind deschis dosar penal pe numele agresorului, pentru loviri şi alte violenţe. Acesta le-a spus poliţiştilor că totul s-a petrecut pe fondul geloziei şi că a fost deranjat de privirile insistente ale bărbatului la adresa prietenei sale.

Totodată, au fost recoltate probe biologice de la cei doi bărbaţi implicaţi în incident.

Atât agresorul, cât şi victima acestuia au necesitat îngrijiri medicale, însă nu a fost necesară internarea lor în spital.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană