Un ieşean a murit după ce a fost atacat de un roi de albine, într-o căruţă. Fratele său, înţepat şi el de albine, a fost dus la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat dintr-o comună ieşeană a murit după ce a fost atacat de un roi de albine, în timp ce se deplasa cu căruţa în zona localităţii Heleşteni. Fratele acestuia, aflat în acelaşi atelaj, a fost şi el atacat de albine, fiind transportat la spital.

Cei doi fraţi se deplasau cu căruţa pe un drum agricol, în zona localităţii ieşene Heleşteni, iar la un moment au fost atacaţi de un roi de albine.

Unul dintre bărbaţi, în vârstă de 49 de ani, a murit, având zeci de înţepături pe faţă, pe mâini şi în zona pieptului. El era deja mort în momentul în care un echipaj SMURD de la Iaşi a ajuns la faţa locului.

Cel care a sunat la 112 a fost chiar fratele bărbatului, care la rândul său a fost înţepat de albine, el fiind transportat în stare gravă la un spital din Iaşi.

Albinele proveneau de la un stup aflat în apropierea drumului respectiv.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei judeţului Iaşi, Anca Vâjiac, a declarat pentru News.ro că au fost declanşate cercetări în acest caz. Ea a spus că trupul bărbatului decedat a fost transportat la Institutul de Medicină Legală din Iaşi,pentru efectuarea necropsiei.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie