Un cuplu din Iaşi a refuzat să intre în carantină după ce a venit din Italia. Cum au încercat să scape, alături de cei 4 copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmi  Foto Arhivă

Doi ieşeni, un bărbat şi o femeie, au refuzat să intre în carantină. Cei doi s-au întors din Italia, iar când au ajuns în apropierea municipiului Iaşi au refuzat să intre în oraş, aflând că vor trebui să intre în carantină.

Miercuri, 8 aprilie, în jurul orei 05.00, un echipaj de jandarmi  a intervenit la un centru de carantină din municipiul Iaşi, acolo unde un bărbat şi o femeie au refuzat să intre în izolare obligatorie şi au început să facă scandal. Aceştia veneau din Italia, iar în maşina cu care s-au deplasat erau şi 4 copii.

Iniţial soţii au refuzat să se mai deplaseze spre Iaşi, când au ajuns în localitatea limitrofă Podu Iloaiei, dar au fost convinşi de poliţiştii rutieri să continue deplasarea.

Jandarmii au intervenit pentru liniştirea celor două persoane, totodată, aducându-li-se la cunoştinţă prevederile legale. În cele din urmă persoanele au fost convinse să intre în carantină, adulţii fiind sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei fiecare, pentru provocare de scandal.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro