Ucigaşul de pe zebră a fost pus în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioan Manole (23 de ani), ieşeanul care în luna aprilie a accidentat mortal o elevă pe trecerea de pietoni şi a fugit de la locul accidentului, ar putea fi pus astăzi în libertate.

Ora 18.30 Ioan Manole va ieşi din arestul Poliţiei în câteva minute. Magistraţii Tribunalului Iaşi au decis în acesată după-amiază să respingă recursul procurorilor şi să admită liberarea sub control judiciar a tânărului. Acesta trebuie pus de îndată în libertate potrivit dispoziţiilor instanţei.

Ora 11.00 La două luni de la accident, magistraţii Judecătoriei Iaşi au admis săptămâna trecută cererea tânărului de liberare sub control judiciar. Însă procurorii au făcut recurs, iar astăzi la ora 11.00 Ioan Manole a fost adus din nou în faţa judecătorilor Tribunalului Iaşi. Dacă şi aceştia vor admite cererea în această după-amiază, tânărul va părăsi arestul Poliţiei.


„Decizia magistraţilor Judecătoriei este corectă şi rezonabilă pentru că cel pe care-l apăr nu mai prezintă un pericol social şi nu poate influenţa ancheta“, a precizat Liviu Bran, avocatul lui Ioan Manole. Ancheta în cazul accidentului de la începutul lunii aprilie, în urma căruia Ana Maria Cuzic şi-a pierdut viaţa, a ajuns aproape de final.


A provocat două accidente rutiere


Au fost audiaţi martorii, s-a dispus calculul retroactiv al alcoolemiei tânărului, iar procurorii aşteaptă acum doar rezultatul necropsiei, care urmează să stabilească cu exactitate cauzele morţii elevei. La începutul lunii aprilie, tânărul, care era sub influenţa băuturilor alcoolice, a accidentat-o mortal pe Ana Maria Cuzic pe o trecere de pietoni de pe bulevardul Păcurari.

Potrivit martorilor, şoferul care circula cu viteză mare nu a frânat deloc şi după ce a lovit-o pe elevă şi-a continuat liniştit drumul. La scurt timp, tânărul a fost arestat. În luna februarie a acestui an, tânărul Ioan Manole a provocat un accident în judeţul Neamţ, care s-a soldat cu patru victime.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente