Surse: Liviu Dragnea şi 25.000 de simpatizanţi ar urma să fie înconjuraţi la Iaşi cu kilometri de garduri de protecţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În jur de 500 de autocare, dar şi o garnitură de tren, ar trebui să ajungă joi, 9 mai, în Iaşi, pentru a aduce oameni la mitingul organizat de PSD. Premierul Viorica Dăncilă nu va participa la eveniment.

Liderii social-democraţi din regiune au avut, în ultimele zile, mai multe discuţii în care s-au sfătuit cum ar trebui să procedeze pentru ca evenimentul să nu fie deturnat de protestatari.

Miercuri, 8 mai, într-o şedinţă internă de la Iaşi, s-a stabilit ca perimetrul din zona Pieţei Unirii să fie delimitat cu garduri metalice, accesul în zonă urmând a fi limitat. Astfel, organizatorii încearcă să se asigure că în apropiere de scena pe care se vor afla liderii PSD nu vor ajunge protestari.

Scena a fost montată chiar în Piaţa Unirii, iar pe ea, pe lângă lideri locali şi naţionali ai partidului va urca Grupul folcloric Plăieşii din Republica Moldova, care va susţine un spectacol muzical.


Acestea sunt gardurile pe care le folosesc autorităţile din Iaşi 

Sunt aşteptaţi maximum 25.000 de participanţi 

Potrivit unor surse din partid, sunt certe până la acest moment discursurile lui Liviu Dragnea, Dragoş Benea, liderul PSD Bacău, precum şi a candidatului PSD pentru alegerile europarlamentare, Tudor Ciuhodaru. Alţi candidaţi PSD ar urma să susţină alocuţiuni în cadrul evenimentului.

Până la acest moment, declarativ, toate filialele judeţene din Moldova au promis că vor aduce în jur de 100 de autocare cu participanţi. Cele mai multe sunt aşteptate din Bacău, de unde ar trebui să vină 150 de autocare şi o garnitură de tren, iar cele mai puţine din judeţul Vaslui.

Estimările optimiste ale liderilor PSD sunt că, la miting, vor participa între 20.000 şi 25.000 de simpatizanţi.

Forţe impresionante ale Poliţiei şi Jandarmilor ar urma să fie trimise la faţa locului, pentru a evita incidentele.

„Măsurile pentru buna desfăşurare a acestei manifestări, dispuse în sistem integrat de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean  Iaşi şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iaşi, vor urmări asigurarea condiţiilor de siguranţă, cu un accent deosebit pe dialogul cu participanţii şi prevenirea tulburărilor de orice fel, fluidizarea circulaţiei rutiere, precum şi pentru asigurarea intervenţiei în cazul apariţiei unor eventuale situaţii de urgenţă”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi. 

Dragnea trece la ameninţări: Dacă vom fi perturbaţi la Iaşi, atunci ne trimitem şi noi oamenii noştri, foarte nervoşi, la mitingul PNL de pe 11

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele