Spre Rai cu bătrâni de închiriat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mirela Cimpoi

Mai mulţi ieşeni au găsit soluţia să iasă din criză: se oferă să aibă grijă de bătrâni cu casă, dar fără moştenitori legali, până aceştia închid ochii, ca să facă rost de locuinţă.

„Creştină practicantă, întreţin bătrân/bătrână fără urmaşi, pentru locuinţă, cu contract vânzare-cumpărare", scrie o femeie de 45 de ani într-un anunţ dat la mica publicitate.

Femeia a povestit pentru „Adevărul de Seară" că se oferă să îngrijească vârtsnici pentru că nu are bani ca să-i cumpere fiicei sale, studentă, o locuinţă.

Nu vrea să ducă nici povara ratelor la bancă. „Îmi iau obligaţia să am grijă de bătrân ca de părinţii mei. Îl ţin ca-n Rai, dar aş vrea apoi apartamentul pentru fiica mea. Simt că astfel fac şi o faptă bună prin ajutorul pe care-l dau unei persoane în vârstă", încearcă să se justifice ieşeanca.

Unii o condamnă pentru gestul său, alţii o susţin pentru simplul fapt că iese din tiparul românului de rând. Care s-a obişnuit să cerşească ajutor de la Cel de Sus ori de la stat şi să caute vinovaţi pentru neajunsurile personale, în loc să-şi ia viaţa în mâini.


„Nu ştiu", „Nu pot", „O duc din ce în ce mai rău" sunt doar câteva dintre expresiile care ne caracterizează ca popor. Ne-am obişnuit să ne plângem şi să invocăm Divinitatea. Uităm că ne-a lăsat liberul arbitru, ca să alegem cum şi încotro vrem s-o apucăm. Şi, foarte important, să ne asumăm decizia luată.

Ne-am obişnuit să ne plângem
şi să invocăm Divinitatea

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui