Spitalul din Iaşi din care se fură ca în codru. Au dispărut laptopul unui student, pantofii şi geaca altora doi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studenţii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi care urmează stagii de pregătire în Spitalul „Sfântul Spiridon” se plâng că li se fură lucrurile personale din vestiarul în care şi le lasă pe parcursul cursurilor.

Mediciniştilor le dispar lucrurile personale din vestiarele spitalelor ieşene. După ce, anul trecut, studenţii au acuzat că li se fură lucrurile personale din vestiarul Spitalului „Dr. C. I. Parhon”, ieri, o tânără a reclamat o situaţie similară la Spitalul „Sfântul Spiridon”.

Ioana Ţepeş-Bobescu, studentă în anul III la Facultatea de Medicină Generală a UMF, a reclamat la poliţie că în timpul stagiului de Gastroenterologie a rămas fără haina de iarnă pe care o depozitase în vestiarul improvizat la nivelul Clinicii III Chirurgie. 

Tânăra susţine că incidentul de ieri nu este singular, în ultimii ani fiind sesizate alte cazuri la poliţie. Medicinista arată că spaţiul din Spitalul „Sfântul Spiridon” în care studenţii îşi lasă lucrurile pe parcursul stagiilor este improvizat în condiţii care lasă de dorit.  Lipsit de supraveghere video şi de încuietoare, în vestiar poate intra oricine, oricând, după cum a explicat Ioana. 

„Acolo unde ne lăsăm hainele nu sunt deloc condiţii. Nicio cameră de filmat, niciun bec, niciun dulap adecvat. În plus, uşa acelui vestiar nu se închide cu cheie sau lacăt; practic, oricine poate intra să fure ce vrea. După ce am mai discutat cu colegii, am aflat că unuia dintre ei i s-au furat anul trecut pantofii, cu tot cu şosete. Nu este normal să se întâmple aşa ceva într-un spital, şi mai ales să se întâmple nu o singură dată, ci de mai multe ori”, a subliniat medicinista.

Managerul spitalului, ec. Ioan Bârliba, a precizat că unitatea medicală nu are spaţiu suficient pentru ca studenţii să-şi depoziteze în condiţii decente lucrurile, motiv pentru care va încerca să găsească o soluţie împreună cu conducerea UMF. Conform directorului, în urmă cu doi ani, altor doi studenţi le-au dispărut lucrurile: unuia laptopul, altuia pantofii.

„Este o situaţie deranjantă şi neplăcută pentru noi, cu atât mai mult cu cât în aceste două cazuri s-a aflat ulterior că tot din rândul studenţilor erau cei care au sustrat bunurile. Intenţionez să pun o cameră de luat vedere şi acolo, cu toate că şi această cameră poate fi întoarsă astfel încât să nu se vadă, şi să discut cu rectorul UMF pentru a găsi o soluţie, un spaţiu în regulă pentru depozitarea lucrurilor acestor tineri. Totuşi, gândiţi-vă că noi avem 800 de rezidenţi, fără să pun la socoteală şi ceilalţi angajaţi, care au nevoie de spaţiu. În cazul de faţă, mi-am arătat toată disponibilitatea să acopăr prejudiciul şi să-i dăm fetei banii pe haină”, a precizat ec. Ioan Bârliba. 

Potrivit reprezentaţilor IPJ, după ce tânăra a depus plângere, poliţiştii fac cercetări pentru a identifica autorul furtului şi pentru a recupera bunul care a fost furat.

Citeşte şi:

Iaşi: Spitalul „Sfântul Spiridon“, cel mai performant din Moldova în hârtiile Ministerului Sănătăţii

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort