Soţii Forna vor primi 16 hectare de pământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce au primit 642.000 de euro despăgubiri de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru că nu le-a fost respectat dreptul de proprietate, Norina Forna şi soţul său Dorin îşi vor primi peste câteva luni şi cele 16 hectare de teren.

Aceştia au fost de acord cu amplasamentul propus de Agenţia Domeniilor Statului (ADS) Iaşi şi urmează să se efectueze formalităţile necesare pentru întocmirea titlului de proprietate.

Terenul, în zona Metro

„A fost întocmit procesul verbal de delimitare a terenului pe 9 februarie 2010 şi a fost avizat de ADS şi Primăria Miroslava. Familia Forna a fost de acord cu amplasamentul“, a declarat Florin Diaconu, consilier juridic în cadrul ADS Iaşi. Terenul pe care cei doi îl vor primi după rezolvarea formalităţilor este situat vizavi de magazinul Metro, la câţiva kilometri de strada principală, şi a fost administrat până în prezent de Agromixt Rediu. O parte din suprafaţa terenului este ocupată de vie şi livadă. Cu toate acestea, valoarea de piaţă este redusă.

„Preţurile în zonă sunt destul de mici, în jur de 1-2 euro pe metru pătrat. Însă valoarea de piaţă depinde foarte mult şi de distanţa la care este situat de drumul european“, a spus agentul imobiliar Tudor Stoica.

Încă din anul 2000, Norina Forna a încercat să-şi recupereze o parte din terenul care a aparţinut străbunicului ei. Însă hotărârea Comisiei Judeţene de Fond Funciar nu a fost dusă la îndeplinire de forurile abilitate. Familia Forna a obţinut mai multe hotărâri judecătoreşti în favoarea sa şi, pentru că nu a rezolvat nimic, s-a adresat CEDO. Anul trecut a obţinut despăgubiri în valoare de 642.000 de euro.

Mai multe pentru tine:
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Cel mai nou portavion chinez, mai puțin performant decât unul american de 50 de ani
Premierul Ilie Bolojan, despre zvonurile demisiei: „Dacă nu le convine Guvernul, să facă o majoritate și premierul pleacă”