Sistemul medical cedează. Iaşul se pregăteşte să trimită pacienţi în alte judeţe. „Protejaţi-vă, purtaţi mască şi vaccinaţi-vă!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Spitalul Victor Babeş Timişoara

Sistemul medical ieşean se află într-o perioadă dramatică, din cauza numeroaselor cazuri de COVID-19 care au luat cu asalt spitalele în ultimele zile.

Secţiile ATI COVID-19 de la Iaşi sunt ocupate în proporţie de 100%, iar judeţul se pregăteşte pentru prima dată de la startul pandemiei să trimită pacienţi în alte judeţe. Acest lucru nu s-a întâmplat nici în cea mai grea perioadă din martie 2020 şi până acum, ba mai mult, Iaşul era unul dintre judeţele care primeau pacienţi şi din alte zone ale României. 

„Creşterea bolnavilor COVID este exponenţială. Este o creştere de la zi la zi. Şi, în spital, există în zonele roşii şi medicale unde sunt pacienţi care necesită alte tratamente, dar care sunt şi pozitivi. Numărul lor variază, pe fiecare secţie sau clinică în parte, între 1 şi 3 persoane, în funcţie de specialităţi. Însă, în UPU, numărul este extrem de mare şi avem cazuri de ATI. Astăzi (n.r. - ieri) avem cele mai multe cazuri: şase pacienţi COVID care necesită oxigen, ventilaţie. Şi, ceea ce este mai dramatic, e faptul că numărul celor care se agravează şi au continuu suport de ventilaţie este în creştere alarmantă”, a declarat Diana Cimpoeşu, şef UPU SMURD la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi. 

Medicii spun că problema cea mai mare nu este reprezentată de paturi, ci de echipele medicale şi de echipamentele necesare pentru îngrijirea unui pacient la ATI. 

„După deschiderea celor cinci paturi ATI de la Recuperare, care nu va fi mai devreme de vineri, pentru că altfel nu se poate, nu mai putem să tratăm decât dacă mai moare cineva. Mesajul meu către populaţie este: protejaţi-vă, purtaţi mască şi vaccinaţi-vă, pentru că s-ar putea să nu vă mai putem trata”, a transmis Vasile Cepoi, directorul DSP Iaşi. 

La ultima raportare, la nivelul judeţului Iaşi au fost anunţate 292 noi cazuri de COVID-19, judeţul ajungând la o incidenţă de 1,72 cazuri la mia de locuitori. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

CNSU: Carantină de noapte în weekend, de la incidenţa de 6 la mie şi doar pentru nevaccinaţi. Certificatul verde nu mai e necesar la copiii sub 12 ani

Bilanţ COVID: Mai mult de 7.000 de infectări depistate în ultimele 24 de ore. Nou record de pacienţi la ATI

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat