Senatorul Sorin Lazăr, condamnat la şase luni de închisoare pentru conflict de interese. Parlamentarul a recunoscut fapta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentarul de Iaşi a fost acuzat de conflict de interese după ce şi-a angajat fiul la cabinetul parlamentar. El a semnat un acord de recunoaştere a fapte.

Sentinţa dată în cazul senatorului Sorin Lazăr nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel la completul de cinci judecători a Curţii Supreme. Cercetările demarate de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României au început urmare a unei sesizări înaintate de Agenţia Naţională de Integritate în 2011.

Atunci, inspectorii de integritate susţineau că Sorin Lazăr, deputat de PSD de Iaşi, şi-ar fi angajat fiul la biroul său parlamentar.

“Domnul Lazăr Sorin Constantin, senator în Parlamentul României, a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea fiului său, domnul Lazăr Mihai Eduard, în perioada 01.09.2010 - 01.10.2011, în cadrul Biroului Parlamentar - Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi, încălcând, astfel, prevederile Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei”, arătau inspectorii ANI.

În perioada menţionată, fiul senatorului ieşean ar fi încasat de la stat, în calitate de angajat la biroul parlamentar, suma de 6.434 de lei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”