Secretele unui somn îndestulător. Câte ore este indicat să dormim pentru funcţionarea impecabilă a psihicului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lipsa somnului ne poate da peste cap întreaga zi

În funcţie de vârstă, somnul poate ocupa de la un sfert până la trei sferturi din fiecare zi a existenţei noastre. Cu toate acestea, ne dăm seama de importanţa acestei stări de repaus mai ales atunci când ne confruntăm cu lipsa ei.

Un somn bun este definit de trei factori, potrivit http://www.worldsleepday.org. Astfel, este indicat să ţinem cont de durată, care trebuie să îi permită persoanei să se odihnească suficient în timpul somnului şi să fie alert a doua zi, continuitate, adică somn neîntrerupt, şi profunzime, altfel încât să înlesnească refacerea fizică şi psihică.

În ceea ce priveşte durata, specialiştii ieşeni susţin că un adult are nevoie de minimum 6 ore de somn pentru a se reface. „Sunt persoane care au un somn mai profund şi pot aduce relaxarea neuronală într-un timp mai scurt faţă de cel 8 ore. În principiu, somnul regulat şi de minimum 6 ore pe noapte este foarte necesar pentru buna funcţionare a psihicului uman“, a explicat Călin Scripcaru, medic specialist psihiatrie.

Lipsa somnului poate genera tulburări de memorie şi de vigilenţă, poate fi cauza accidentelor de muncă ori a celor casnice. „Există persoane care suferă de insomnie, o boală foarte traumatizantă, în sensul că, existând în mod repetat perioade fără somn, apar disfuncţionalităţi pe plan profesional, pentru că persoana respectivă este permanent obosită, cu o stare de anxietate, şi nu mai dă randament profesional şi apar repercusiuni şi pe plan familial“, a punctat medicul ieşean.

Dacă un nou-născut doarme, în reprize, în jur de 16-18 ore pe zi, perioada de repaus scade treptat ajungând ca un adult să se refacă în 6-8 ore de somn, potrivit unui raport al Fundaţiei Americane de Studiu al Somnului. Specialiştii ieşeni atrag atenţia asupra faptului că cei mici sunt mult mai sensibili la perturări în programul de somn. „La copiii mici este indicată o perioadă mai lungă de somn şi aici se văd mult mai puternic efectele nopţilor nedormite din caua dependenţelor de internet sau de reţele de socilizare. Unii tineri stau nopţi întregi pe aceste reţele, efort care poate duce şi la deces în final, prin epuizare fizică şi psihică. Au fost cazuri de genul acesta“, a atras atenţia psihiatrul.

Citeşte şi:

Aeroportul din România care a ajuns de la 73.000 de pasageri anual la 76.000 de clienţi într-o singură lună. Este a doua cea mai importantă creştere din Europa





 

Mai multe pentru tine:
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare