Se întorc ninsorile. În Iaşi se vor înregistra temperaturi şi cu peste 10-15°C mai coborâte decât cele normale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşiul sub zăpada FOTO Arhivă- Radar Oficial Iaşi

Oficialii Prefecturii Iaşi au transmis că judeţul se va afla de sâmbătă, 17 martie, sub o nouă avertizare meteo. Codul galben va fi menţinut cel puţin până duminică seară.

Potrivit reprezentanţilor Guvernului în teritoriu, „Iaşul se va afla de mâine seară sub avertizare meteo COD GALBEN de precipitaţii şi vânt. Începând cu ora 18.00 a zilei de sâmbătă, sunt aşteptate precipitaţii iniţial moderate cantitativ, sub formă de lapoviţă şi ninsoare“.

În acest context, precipitaţiile mixte vor favoriza depunerea locală de polei, tot local aşteptându-se depunerea unui nou strat de zăpadă. „Sunt prognozate intensificări ale vântului de până la 50-55 km/h, viscolind temporar ninsoarea. Vremea va continua să se înrăutăţească începând cu dimineaţa zilei de duminică. Precipitaţiile vor cădea predominant sub formă de zăpadă, urmând să se depună un strat consistent de zăpadă“, a transmis prefectul Marian Şerbescu.

Potrivit avertizărilor, vântul se va intensifica, atingând viteze de 55-65 km/h, viscolind zăpada. „Vremea se va răci accentuat, fiind deosebit de rece pentru această perioadă, astfel încât se vor înregistra temperaturi şi cu peste 10-15°C mai coborâte decât cele normale, devenind chiar negative. Se aşteaptă ridicarea codului galben în jurul orei 23.00 a zilei de duminică, dar vremea se va menţine deosebit de rece până spre sfârşitul săptămânii viitoare“, a mai transmis prefectul judeţului Iaşi.

Amenzi pentru cei care nu curăţă zăpada. Cât riscă ieşenii şi care sunt regulile impuse de Poliţia Locală

Mai multe pentru tine:
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid