Se caută directori în Consiliul Judeţean Iaşi. Află condiţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Adomniţei, noul şef al Consiliului Judeţean Iaşi

Oficialii judeţeni au scos la concurs două posturi de directori pentru Camera Agricolă a Judeţului şi Direcţia Proiecte şi Dezvoltare Durabilă.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean susţin că cei doi foşti şefi ai celor două departamente au renunţat la funcţii. Astfel, Laura Păstrăvanu, care coordona Direcţia de Proiecte şi Dezvoltare Durabilă, a solicitat schimbarea din funcţia de director executiv pe 3 iulie şi numirea ei pe o funcţie publică de execuţie.

Prima mutare din mandat a noului şef al judeţului Iaşi: a schimbat directorul la Aeroport. Află cine a fost numit FOTO

Până pe 6 august, cei interesaţi de acest post pot depune dosarele pentru ca pe 20 august să susţină proba scrisă. Pentru a se putea înscrie la concrus, cei interesaţi trebuie să fi absolvit studii superioare economice de lungă durată şi să aibă vechime de minim 3 ani.

Director pe proiecte europene la judeţ, plecat pe vremea lui Simirad, se întoarce în echipa lui Adomniţei

Totodată, funcţia de conducere a Camerei Agricole a fost eliberată de Mihai Hlihor în mai, când acesta a solicitat încetarea raporturilor de serviciu din motive personale. Proba scrisă a examenului va avea loc pe 22 august. Cei interesaţi trebuie să aibă studii superioare de lungă durată în Agronomie sau Inginerie mecanică şi vechime de trei ani.

Şefa pe proiecte UE din CJ Iaşi şi-a dat demisia din instituţie

Şeful CJ, Cristian Adomniţei, a anunţat că vrea ca la sfârşitul lunii august să prezinte în plen o nouă organigramă a instituţiei prin care să reînfiinţeze funcţiile de director, pentru a oferi responsabilitate şi prestanţă angajaţilor din Casa Pătrată.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani