Satul rătăcit în ceaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De o săptămână, localnicii din Domniţa (Iaşi) au deasupra capului o pâclă groasă, pe care ar putea s-o taie cu cuţitul.Şoferii care au circulat săptămâna aceasta pe drumul judeţean 248A, dinspre Iaşi spre sud-vest, au remarcat un fenomen meteorologic inedit în satul Domniţa, aflat la 25 de kilometri de capitala judeţului.

Aici, drumul de pe culmile dealurilor este înlocuit de curbele strânse spre sat. Văzut de sus, peisajul arată o un nor de ceaţă deasă, care acoperă ca o pătură întreaga vale.

Peisaj fantomatic

Chiar dacă ceaţa străluceşte puternic sub lumina soarelui, lucrurile se schimbă total la intrarea în sat. Cerul albastru este înlocuit de o pâclă rece, iar casele apar ca prin farmec în faţa maşinii de-o parte şi de alta a drumului. „Suntem obişnuiţi cu ceaţa asta. Cerul este acoperit de vreo săptămână“,  explică un căruţaş.

Fenomenul nu este unul izolat pentru locuitorii satului Domniţa, ci se repetă de mai multe ori în fiecare an, chiar şi vara. „Tot timpul este cu câteva grade mai frig la noi în vale decât în celelalte sate. Luna asta ne-am trezit deja odată cu zăpadă prin curţi“, povesteşte Constantin Olteanu, localnic.
Chiar dacă ceaţa se menţine deasă pe toată durata zilei, accidentele sunt o raritate pe drumul din Domniţa. „Nu am auzit să se fi întâmplat vreun accident pe la noi în sat, chiar dacă soarele se vede pe cer cam două ore pe zi când este ceaţă“, precizează Olteanu.

Fenomen meteo normal

Meteorologii spun că ceaţa care acoperă cu zilele satul Domniţa este un fenomen perfect normal, având în vedere poziţionarea geografică. „Se ştie faptul că aerul este mereu mai rece între dealuri, ceea ce permite ceţii să se menţină jos, la sol. Fenomenul este similar cu ceea ce se întâmplă la munte, unde norii situaţi la mică înălţime coboară până în văile dintre culmi“, explică Constantin Drăcşineanu, directorul Centrului Meteorologic Regional Moldova.

Mai multe pentru tine:
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate