Şapte interlopi riscă puşcăria din cauza unei manele marca Salam. Culisele unei răfuieli cu pistoale şi cocktailuri Molotov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe personaje din lumea interlopă ieşeană vor fi judecate pentru diverse infracţiuni după ce s-au ameninţat reciproc şi au vrut să se lupte cu armele. Totul a pornit de la o manea făcută pe loc, la o petrecere, de interpretul Florin Salam.

Acuzaţiile care li se aduc celor şapte interlopi sunt de ameninţare, deţinere de arme sau tentativă de distrugere prin incendiere. Pe lista inculpaţilor se află Jean Mărăraş, Claudiu Petrovici, Bogdan Corduneanu, Ştefan Donţu, Iulian Vîrlan, Ioan Dunca şi Florinel Corduneanu.

Primul a fost pus sub acuzare pentru o faptă de ameninţare pe care ar fi comis-o prin intermediul contului personal de Facebook. Concret, pe 24 iulie 2018, Mărăraş a publicat o filmare în care îl ameninţa explicit cu moartea pe Costel Corduneanu, dar şi pe fiul acestuia.

„Mă jur pe mormântul lui tăticul meu. De nu o să vezi istorie, care n-ai văzut în viaţa ta Costele, cât de avioane te dai tu şi vorbeşti de avioane. De nu o ieşi crimă în mijlocul străzii, de nu s-o da la Iaşi mandate de 25 de ani (n.r. - pedeapsa specifică infracţiunilor de omor calificat) să mă scuipi tu pe mine în gură (...) Tu eşti pregătit vreodată în viaţa ta pentru mine? (...) Te mierlesc în mijlocul centrului, mă jur să ajung mort lângă tata, voi trage în tine cartuşe până nu mai mişti. De n-o ieşi în Iaşul ăsta istorie! Iese revoluţie la Iaşi! Iese revoluţie şi mandate de 25 de ani“, spunea, atunci, Jean, în înregistrarea de pe Facebook.

Mărăraş era supărat pe clanul Corduneanu deoarece la o petrecere cu manele, cântăreţul Florin Salam interpretat o melodie care avea versurile „să dispară indienii”. Mărăraş consideră acele versuri ofensatoare, considerând că atât el cât şi clanul ţigănesc de care aparţine s-a simţit ofensat.

Tentativă de incendiere eşuată 

Ulterior acelei ameninţări, clanul Corduneanu s-a pregătit să riposteze, însă nu a făcut decât să se aleagă, la rândul lor, cu alte dosare penale. La două zile după publicarea pe Facebook a ameninţării, membrii clanului Corduneanu au fost prinşi într-o sală de jocuri când se pregăteau să meargă la luptă cu clanul Constantin, de care aparţine Jean Mărăraş.

„Pe 26 iulie 2018, numiţii Corduneanu Florinel, Corduneanu Bogdan, Vîrlan Iulian, Donţu Ştefan, Dunca Mihail Ioan, alături de care se mai aflau şi alte persoane, au fost depistaţi de către organele de poliţie în incinta unei săli de jocuri din municipiul Iaşi având asupra lor cuţite, pistoale, spray-uri lacrimogene, boxuri metalice, pe care le mânuiau, existând informaţii că se pregteau să comită acte de violenţă la adresa unor persoane dintr-o grupare rivală“, a precizat Monica Palaghia, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi. Ulterior, Pavel Cristian a afişat şi el un mesaj video de ameninţare, în cadrul căruia mânuia şi un pistol. Din acest motiv, a fost şi el trimis în judecată.

Lista inculpaţilor este completată de Claudiu Petrovici, un apropiat al Cordunenilor, care a aruncat cu sticle incendiare înspre casa lui Jean Mărăraş, fără ca „explozibilul“ să se aprindă. Petrovici este acuzat şi de conducerea fără permis.

„Un scandal iscat pentru niciun fel de miză, bazat pe orgolii inutile, instrumentat cu profesionalism de organele judiciare. Fiecare inculpat are şi calitate de persoană vătămată, vor fi reîntâlniri, interesant de observat, pe holurile instanţelor“, a comentat avocatul Cristian Constantin Curcă, apărătorul lui Mărăraş. 

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat, alături de Prințul William și Regele Charles
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”