Şantier în ansamblul Palas. Cum a fost lăsat Iaşiul fără Teatru de Vară timp de cinci ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În aprilie 2012, în momentul inaugurării ansamblului Palas din centrul Iaşiului, mai multe clădiri erau încă neterminate. Dintre acestea, în zona centrală, una singură a stat ani de zile înconjurată de panouri de protecţie.

La cinci ani de la deschiderea Palas, când ieşenilor li se promitea printre altele şi un Teatru de Vară funcţional, spaţiul este încă închis. La începutul acestei luni, prof. univ. dr. Laurenţiu Radvan, specialist în Istorie urbană, publica pe blogul său, un mesaj retoric privind spaţiul nefinalizat din centrul oraşului.

„Cei de la Palas l-au ridicat cam în acelaşi timp cu restul complexului, însă eu unul nu pricep - şi nu cred că sunt singurul - de ce nu este inaugurat nici până astăzi? Acum patru ani, pe un site se ridica aceeaşi întrebare, iar răspunsul oficial a fost: Vă transmitem că lucrările la teatrul de  vară din ansamblul urbanistic multifuncţional Palas sunt avansate. Acesta va găzdui evenimente variate, culturale şi nu numai, dedicate comunităţii ieşene, la fel ca toate acţiunile care se desfăşoară în ansamblul Palas. Data inaugurării va fi comunicată ulterior. Privită de sus, construcţia pare în bună parte gata, ar fi putut găzdui diverse manifestări, piese de teatru în aer liber, spectacole pentru copii, serbări, multe chiar în beneficiul Palas”, a postat Laurenţiu Radvan pe blogul său.

Fostul Teatrul de Vară de lângă Palatul Culturii a fost amplasat pe o parte din terenul de 12 hectare care a vizat contractul de asociere în participaţiune între Primăria Iaşi şi compania Iulius Mall, fondată de omul de afaceri Iulian Dascălu. Amplul edificiu fusese ridicat în anii 60 şi avea peste 2.000 de locuri. În momentul preluării, dezvoltatorul s-a angajat că va redeschide un nou spaţiu destinat artei, fostul Teatru de Vară fiind în paragină. Cu toate acestea, timp de cinci ani, zona destinată noului teatru a rămas împrejmuită. 

După postarea făcută de istoricul Laurenţiu Radvan, oficialii Iulius Mall au făcut noi precizări legate de şantierul de lângă Palatul Culturii. Potrivit acestora, „Teatrul de Vară din ansamblul Palas Iaşi va fi funcţional de la începutul lunii august 2017. Acesta va avea o capacitate de 460 de locuri şi va găzdui piese de teatru, reprezentaţii de stand-up comedy, spectacole de tip muzical, teatru pentru copii, concerte de muzică şi multe altele. Lucrările de amenajare sunt aproape de finalizare. Până în prezent, s-a efectuat placarea cu granit a teatrului de vară, s-au finisat spaţiile tehnice, vestiarele şi toaletele, s-a realizat sistemul de iluminat ambiental, precum şi instalaţia electrică şi cea de sonorizare. În ultima decadă a lunii iulie vor fi montate cele 460 de scaune şi va fi instalată copertina care va acoperi şi proteja scena“.

Citeşte şi:
„Regele mall-urilor“, Iulian Dascălu, a vândut jumătate din magazine unui investitor din Africa de Sud. Mega-asocierea anunţată de Iulius Group

 

Mai multe pentru tine:
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%