Recunoaştere pentru Iaşi la UNITER. Regizorul Cristian Hadji-Culea şi criticul Ştefan Oprea au fost premiaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Hadji-Culea şi Ştefan Oprea

Cea de-a XX-a ediţie a Galei Premiilor Uniunii Teatrale din România (UNITER), care a avut loc luni seară, a adus Iaşiului două distincţii.

Regizorul Cristian Cristian Hadji-Culea şi criticul de teatru şi film Ştefan Oprea au fost premiaţi pentru întreaga activitatea.

Directorul Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi s-a născut în 1952 la Bucureşti. Cristian Hadji-Culea a fost regizor la Teatrul Mic din Bucureşti între 1980 şi 1991, iar din '91 şi până în prezent a predat la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale". În 2006 a devenit director al Naţionalului ieşean, iar din 2010 este şi profesor asociat la Universitatea de Arte "G. Enescu" din Iaşi, unde predă Regie.

Teatrul Naţional Iaşi premiat de UNITER după zece ani

A regizat spectacole la Teatrul Mic şi la Odean, în Bucureşti, dar şi la Iaşi. Printre piesele puse în scenă se numără „Azilul de noapte“ de Maxim Gorki, „Poliţia“ de Slawomir Mrosek, „Acest formidabil bordel“ de Eugen Ionescu sau „Scamatorul din Brooklyn“ de Woody Allen.

Un alt premiu pentru întreaga activitate a fost oferit criticului de teatru şi film din Iaşi, Ştefan Oprea. Născut în 1932 în comuna Coarnele Caprei, scriitorul ieşean este doctor în ştiinţe umaniste, membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniunii Teatrale din România, al Uniunii Cineaştilor din România şi al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru.

Află AICI ce alte premii au fost oferite luni în cadrul Galei UNITER.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din oraş şi judeţ!

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”