Procedură incredibilă în Consiliul Local Iaşi: proiectul privind "legalizarea" afacerii Palas a fost aprobat prin vot secret UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şedinţă de Consiliu Local

Consilierii locali din Iaşi au fost convocaţi astăzi, 19 aprilie, la o nouă şedinţă extraordinară, cel mai important proiect fiind trecerea terenului pe care se construieşte ansamblul imobiliar Palas din domeniul public al municipiului în cel privat.

Ora 12.35 Proiectul de hotărâre a fost aprobat! Din cei 27 de membri ai Consiliului Local s-au prezentat la şedinţa de astăzi doar 23. Trei dintre cei prezenţi, Radu Botez, Sorin Ionescu şi Radu Negrescu, au refuzat să-şi exprime votul. 18 s-au pronunţat pentru, numărul de voturi pro fiind exact cel necesar pentru ca proiectul să treacă.

„Decizia luată astăzi este una raţională pe care o salut în numele ieşenilor pentru că dânşii susţin proiectul. Votul secret a arătat voinţa consilierilor care doresc este proiect. Este o victorie împotriva grupului de interese mărunte din acest oraş la care le stau împotrivă în ultimii ani", a spus primarul Nichita.

Ora 12.25 Legalitatea trecerii terenului pe care se construieşte ansamblul Palas din domeniul public în cel privat al muncipiului a fost votată în secret. Experţii juridici ai Primăriei susţin că excepţia de la regula votului deschis este legală. Consilierul local PDL, Sorin Ionescu, a caracterizat proiectul drept un "jaf" şi a declarat că îl va ataca în instanţă.

„Am văzut cum la insistenţele primarului şi printr-o voinţă politică a consilierilor, oraşul e deposedat încă o dată de cele 12 hectare. Ce se încearcă azi e un jaf la adresa oraşului pus la cale de primarului Nichita. Terenul trebuia să aducă bani la buget. Voi contesta hotărârea care e foarte simplu de contestat. Săptămâna viitoare, voi depune la Curtea de Apel Iaşi contestaţia. Voi cere şi prefectului să anuleze această hotărâre de CL. Probabil în 60 de zile, hotărârea nu va mai exista. Votul secret presupune ce-şi doreşte primarul, un vot anonim, astfel încât procurorii să nu aibă pe cine să ancheteze", a declarat consilierul Sorin Ionescu.

Ora 12.00 Consilierul PNL Cătălin Turliuc a cerut ca opţiunile privind proiectul pus în discuţie să fie exprimate prin vot secret. "Să nu fie presiuni, suspiciuni, ameninţări sau repercusiuni asupra vieţii politice", şi-a motivat consilierul propunerea. Consilierii urmează să voteze acum dacă vor sau nu să voteze în secret.

Ora 11.45 Şedinţa Consiliului Local a început cu o întârziere de 15 minute. La ora stabilită iniţial, 11.30, erau prezenţi în Sala Mare a Primăriei doar cinci, din cei 27 de membri ai Consiliului Local Iaşi. Inclusiv primarul Gheorghe Nichita a ajuns la şedinţă cu întârziere, fapt ce a stârnit revolta consilierilor PDL.

Primăria Iaşi joacă după cum cântă partenerul în ilegalitate de la Palas

Schimbarea statutului juridic al terenului pe care se construieşte ansamblul Palas trebuia să fie hotărâtă într-o şedinţă extraordinară de plen de pe 11 aprilie. La acea dată, consilierii locali au decis să amâne votul pentru astăzi deoarece nu au avut timp suficient pentru a studia documentaţia proiectului.

Primarul de Iaşi cheamă aleşii să încalece Justiţia

Echilibristică printre anomalii şi ilegalităţi în afacerea Palas

Tupeu incredibil în afacerea Palas: primarul de Iaşi propune readoptarea în Consiliul Local a unei hotărâri decretate ilegală

Aleşii trebuie să decidă astăzi, la ora 11.30, dacă vor trece terenul pe care milioanului Iulian Dascălu costruieşte ansamblul imobiliar din spatele Palatului Culturii din domeniul public în domeniul privat al investitorului. Schimbarea statutului juridic al terenului i-ar permite investitorului să construiască în linişte.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete