Povestea ultimului opincar care păstrează tradiţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Vornicesei îşi câştigă existenţa din meşteşugul opincilor

Moş Vasile (83 de ani) regretă un singur lucru: sătenii taie porcii la un an, când şoricii sunt fragezi, şi nu la doi ani, când sunt buni de cusut.

Pantofii ecologici au fost în vogă la Scobinţi şi în satele dimprejur până prin anii ‘70. Moş Vasile îşi aminteşte că, atunci când vecinii comandau opinci pentru copiii lor, îi cereau ca părul de pe talpă să fie îndreptat în faţă.


Astfel, opincile căpătau un fel de „crampoane“ naturale, iar odraslele nu puteau să se dea cu ele pe gheaţă, să le strice. Aşa era în anii de glorie ai opincilor. „Încet-încet, oamenii au început să mai poarte şi tenişi sau bocanci. Doar cei în vârstă încă le poartă, pentru că ştiu cât sunt de bune“, spune opincarul.

Costă doar 5 lei perechea
Moş Vasile are atelierul într-o bucătărie de vară. Când are de lucru, opincarul se rupe de lume. Se aşează pe marginea patului tare, apoi îşi trage la îndemână buturuga pe care va lucra încălţările. Îşi înşiră pe masă, ca un chirurg, toate instrumentele trebuincioase: şuvacul, un patent, o dăltiţă făcută chiar de el din lama unui cuţit, şi un ciocănel. Când lucrează, moş Vasile îşi agaţă de nas o pereche de ochelari rotunzi, cu multe dioptrii. Îi ţine de urât un pui de mâţă, care toarce de mama focului.


Pentru o pereche de încălţări, moş Vasile ia de la client 5 lei şi dă asigurări că le va cârpi dacă, printr-o lucrătură diavolească, se rup cumva. Clientului nu-i mai rămâne decât să-şi potrivească obielele (bucăţi din postav cu care se înfăşoară piciorul înainte de a se încălţa - n.r.), să-şi ia opincile şi să iasă la treabă, liniştit că nu va simţi frigul.

L-a învăţat nevoia
Îşi aminteşte cum l-a făcut opincar tătâne-su. „Prima pereche de opinci am croit-o de mic. Nu aveam cu ce să mă încalţ să ajung la şcoală. I-am spus tatei, iar el m-a anunţat că dacă vreau opinci, să învăţ să mi le fac singur“, povesteşte Vasile Vornicesei.


De atunci, n-a purtat alt fel de încălţăminte. „N-aş renunţa la opinci nici pentru o pereche de pantofi de lux, chiar dacă atunci când mergeam la oraş încălţat cu ele, oamenii râdeau de mine şi spuneau că am uitat să le las la barieră“, spune octogenarul.

Şoriciul, mai bun ca opinca
Moş Vasile spune că opincile, aşa ieftine şi trainice cum sunt ele, sunt ameninţate cu dispariţia tocmai de sărăcie. Puţini gospodari îşi ţin porcul în coteţ mai mult de un an. Ei sacrifică imediat animalul, cât şoricul este fraged. Doar porcii mai bătrâni de doi ani au pielea suficient de groasă, încât să fie bună de opinci.

Cum se fac opincile
Meşterul lasă pielea de porc la uscat timp de 10 - 15 zile după care decupează două dreptunghiuri de lungimi egale. Pielea este apoi curăţată de păr cu lama unui cuţit. Opincarul face apoi, cu dăltiţa şi ciocanul, mici tăieturi pe marginea dreptunghiurilor de piele. Prin aceste orificii el introduce apoi, cu ajutorul şuvacului, şnurii tot din piele. O pereche de opinci este gata cam în cinci ore.  

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa