Povestea tragică a unei tinere care avea toată viaţa înainte. A fost ucisă de goana după bani a unui taximetrist şi de teribilismul unui şofer de 21 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raluca Adina Carcea

Adina Raluca Carcea avea 26 de ani era proaspăt căsătorită şi lucra ca asistent manager la firma care operează la Iaşi marca Be You. Ea a fost ucisă ieri dimineaţă, în drum spre muncă, după ce în urma unui conflict cu taximetristul a coborât din maşina oprită neregulamentar şi a fost strivită de un Seat condus cu viteză excesivă.

Pentru Adina toate ghinioanele s-au adunat ieri într-un singur loc: o stradă din capătul cartierului Păcurari, municipiul Iaşi. Tânăra originară din Suceava s-a urcat ieri, la primele ore ale dimineţii, într-un taxi ce trebuia să o ducă la muncă. La un moment dat, pentru că şoferul taximetrului a mers pe o rută greşită, mai lungă decât ar fi trebuit, tânăra a început să-l apostrofeze. A urmat o ceartă între cei doi, ulterior şoferul oprind maşina oblic, pe un drum semnalizat cu linie continuă. Adina Carcea nu a făcut prea mulţi paşi pentru că un Seat care circula cu viteză peste limita legală, condus de Radu Iftimoaie, de 21 de ani, a izbit-o violent. Tânăra a fost astfel strivită între cele două vehicule. 

Taximetristul, rănit uşor

„Radu I., de 21 de ani, din Valea Lupului, a intrat în autoturismul Logan condus de Vasile P., care se afla staţionat. În urma accidentului, a decedat o femeie de 26 de ani, iar şoferul taximetrului a fost transportat la spital în stare gravă. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din cul¬pă“, a declarat Alexandru Chelaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Iaşi.

Imagine cu taxi-ul în care s-a aflat tânără înainte de a murit. Foto: Ziarul de Iaşi

Rănit a fost şi taximetristul cu care s-a certat tânăra chiar înainte de a-şi da ultima suflare. Vasile Ploaie, de 54 de ani, a ajuns la spital cu mai multe coaste rupte. „Pacientul în vârstă de 54 de ani a ajuns în Unitatea de Primire Urgenţe policontuzionat, prezenta traumatism cranio-cerebral fără pierderea stării de cunoştinţă, contuzie toraco-abdominală şi fractură de coapsă pe partea dreaptă. A fost ulterior transferat pe Clinica de Ortopedie în vederea operaţiei. Starea sa este stabilă, prognosticul fiind favorabil“, a declarat dr. Gabriel Perianu, medic primar de urgenţă

Căsătorită de câteva luni

Colegii Adinei Carcea erau ieri devastaţi la aflarea tragicei veşti. Ei au spus că nu era prima dată când tânăra a avut conficte cu taximetriştii pe tema rutei alese de aceştia. „A spus că avea deseori certuri cu taximetriştii. Probabil că şi acum s-a întâmplat la fel: ea a chemat un taxi din Dacia, cartierul unde locuia, şoferul a mers pe la bariera BJATM, a virat la stânga pe Canta, apoi, la ieşirea din Iaşi, în loc să facă dreapta, spre sensul giratoriu de pe şoseaua Păcurari, el a mers înainte şi a intrat în pasajul subteran. Ea probabil a văzut că o duce mai departe de destinaţie şi i-a spus să oprească la Total Gaz, că se întoarce ea pe jos. Avea de mers aproximativ 500 de metri“, a spus, pentru Ziarul de Iaşi, un coleg de muncă de-al victimei.

Adina Carcea era căsătorită din toamna anului trecut, soţul ei fiind plecat în Statele Unite ale Americii. Ea lucra de aproape un an, ca asistent manager, la firma care operează la Iaşi sub brandul de îmbrăcăminte Be You, fiind absolventă de Ştiinţe Economice la Universitatea „Al.I. Cuza“, specializarea Contabilitate. „Raluca era o persoană sufletistă. O fată inteligentă. Soţul ei nu ştie că a murit, se întoarce peste două zile. El nu ştie ce s-a întâmplat“, au mai spus colegii ei.

Citeşte şi:

Accident înfiorător la ieşirea din Iaşi. O tânără a fost strivită de taxiul din care tocmai coborâse

Grav accident rutier la Iaşi. Şoferiţa unei maşini de teren a murit după ce s-a izbit într-un autobuz

Accidentele sângeroase la trecerile de cale ferată din Iaşi

Martor în dosarul tragediei de la Scânteia: „Şoferul trecea pe roşu”

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026