Povestea spitalului ciumaţilor din Iaşi. Unitatea medicală, ridicată abia după ce soţia domnitorului a fost tratată greşit
0Povestea celui mai mare spital din Moldova, Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi, începe în vremea în care „moartea neagră” decima Europa. Oamenii bolnavi localitate erau izolaţi într-un lazaret de la marginea oraşului, acesta fiind considerat piatra de temelie a unităţii medicale.
Cel mai mare spital din Moldova, Spitalul „Sfântul Spiridon”, a apărut în urma unei epidemii de ciumă. Iaşul a fost măcinat de moartea neagră începând cu secolul al XV-lea. Scrierile istorice consemnează cel puţin şapte epidemii care au decimat populaţia oraşului. Bolnavii care erau afectaţi de ciumă erau izolaţi de oamenii sănătoşi în aşa-zise lazarete.
În Iaşi, un astfel de loc se afla în jurul anului 1700 în zona Bucium, unde în prezent se află Schitul Tărâţa. Bolnavii erau îndepărtaţi din mijlocul celor sănătoşi încă de la primele semne ale bolii. La Spitalul „Sfântul Spiridon” se găseşte în prezent o inscripţie care atestă că părintele unităţii medicale din prezent este lazaretul din Bucium. „În anul 1761, domnul Ion Theodor Calimach închină Casei Sf. Spiridon Schitul Măgura Iaşilor, care în anul 1734 s-a înfiinţat şi ca această închinare se face cu învoirea epitropului Schitului, Ştefan Bosie, ca să fie acolo spital de izolare pentru ciumaţi”.
Pe locul spitalului la începutul secolului al XVIII se afla un paraclis care avea o icoană făcătoare de minuni a Sfântului Spiridon şi o bolniţă. Mai târziu, biserica a devenit mănăstire, călugării fiind obligaţi să acorde îngrijiri medicale bolnavilor aduşi aici. Terenul pe care s-au construit spaţiile pentru oamenii bolnavi au fost cumpărate de Ştefan Bosie, bolnavii din lazaretul din Bucium fiind mutaţi pe Uliţa Hagioaiei, astăzi Bulevardul Independenţei, începând cu 1743.
Spitalul a fost atestat documentar prima dată la 1 ianuarie 1757. În hrisovul de atunci se precizează că Spitalul „Sf. Spiridon” era la vremea respectivă cel mai mare spital din Moldova şi din Ţara Românească. Documentul mai arată că spitalul ieşean este al doilea spital românesc, după Spitalul Colţea din Bucureşti. În prima aripă a spitalului erau aduşi bolnavii care aveau „boli lipicioase”, adică contagioase, şi pe care familia nu-i mai putea ajuta.
Bolniţa organizată în jurul bisericii a primit donaţii din partea dregătorului Ştefan Bosie şi a boierilor N.V. Kogălniceanu, Vasile Roset şi Anastasie Lipscanul. Aceştia au fost întemeietorii Epitropiei Sfântul Spiridon, organizaţie care a administrat spitalele din Moldova începând cu secolul al XVIII-lea până în secolul XX. Domnitorul Moldovei, Constantin Cehan Racoviţă, a conferit spitalului statutul de instituţie publică, oferindu-i moşia domnească de la Târgu Ocna şi cea din Galaţi.
Cehan Racoviţa a dorit să susţină înfiinţarea Spitalului „Sfântul Spiridon” după ce şi-a pierdut soţia în urma unui tratament greşit. Medicul italian de la curtea sa îi prescrisese un tratament pentru constipaţie, însă starea doamnei era determinată de o sarcină. Epitropia Sfântul Spiridon a fost îmbogăţită cu donaţii primite anual de la boieri şi domnitori. Spitalul avea terenuri arabile, vii, păduri, iazuri şi case de odihnă la Slănic Moldova şi la Vatra Dornei. Organizaţia epitropiei a fost desfiinţată de comunişti în 1948, atunci când regimul a interzis coexistenţa între spital şi biserică. Averile epitropiei au fost confiscate, iar spitalul a început să fie finanţat de către stat.
Vă mai recomandăm: