Povestea bizară a medicului filat de DNA deşi procurorii nu ştiau unde locuieşte. „Nu ştiu ce fel de cercetări faceţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un medic ginecolog din Iaşi a fost informat la un an de la clasarea unui dosar de corupţie că a fost supravegheat şi cercetat. El spune că procurorii DNA nu i-au găsit adresa în condiţiile în care a fost filat în baza unei autorizări acordată de judecător şi în condiţiile în care el însuşi a prezentat adresa, în trecut, cu ocazia unor audieri.

Mohamed Daoud a aflat că a fost cercetat într-un dosar ce a vizat posibile fapte de corupţie comise de şefi şi funcţionari ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa“ din Iaşi. Investigaţia a făcut referire la o posibilă fraudare a admiterii unor studenţi străini, în 2015, la UMF Iaşi şi s-a terminat cu clasare în noiembrie 2018.

La medicul Daoud, citaţia cu ordonanţa de clasare a ajuns zilele trecute, medicul fiind înştiinţat că are dreptul să o conteste. A făcut-o deja, spune el, pe 1 noiembrie, când a trimis la DNA Iaşi un înscris prin care a cerut redeschiderea acestui dosar.

Daoud se arată contrariat atât de întârzierea cu care a fost notificat despre clasarea dosarului, fiind viciat astfel dreptul său la contestaţie, cât şi de faptul că a fost, spune el, supravegheat abuziv.

„Ca orice om care află că a scăpat de la o cer­cetare penală prin ordonanţa de clasare a unui dosar penal, ar trebui să fiu bucuros şi să tac din gură, de aceea ştiu că pentru unii ar părea că sunt «nebun» deoarece depun plângere împotriva clasării dosarului. În fapt nu ştiu ce caută numele meu în acest dosar, inclusiv înştiinţarea ordonanţei pe care am primit-o în 28 de pagini, în care nu apare motivul pentru care am fost cercetat“, a scris Daoud procurorului-şef al DNA.

Medicul mai arată în documentul citat că „nu înţelege“ de ce i-a fost comunicată ordonanţa cu atât de mare întârziere şi de ce este numit în înscris „cetăţean marocan“, în condiţiile în care el a obţinut cetăţenia română în 2014 şi este originar din Egipt.

„Nu ştiu ce fel de cercetări faceţi din moment ce îmi ascultaţi telefonul şi cu ce drept puneţi sub urmărire telefonul personal al iubitei mele de atunci care nu are nicio legătură cu cercetarea. Nu ştiu ce fel de cercetări faceţi prin ascultarea telefonului şi prin urmărirea GPS-ului de nu ştiti unde locuiesc. Aş putea să mă gândesc că din cauza incompetenţei persoanelor care efectuează urmările penale, dar în fapt a fost cu rea intenţie să-mi trimiteţi citaţii la adrese greşite astfel încât să nu ajungă niciodată la mine şi să nu pot da declaraţii în acest dosar“, a mai precizat Daoud, care a menţionat că adresa sa a fost aceeaşi ca în momentul începerii dosarului.

„Nu ştiu ce fel de cercetări faceţi din momentul în care nu mă consideraţi cetăţean român (este mai atrăgător ca acuzatul să fie arab?), lucru pe care îl văd ca fiind discriminator şi rasist“, mai spune medicul.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model