Petrecerile boiereşti în Iaşiul de altădată. Cum l-a uimit Barbu Lăutarul pe celebrul pianist Franz Liszt în casa lui Alecu Balş

În prima jumătate a secolului XIX, familiile boiereşti din Iaşi se întreceau în lux, şi petreceri costisitoare. O astfel de petrecere rămasă în istorie a fost cea în care celebrul pianist Franz Liszt s-a înclinat în faţa românului Barbu Lăutarul.

“Eşti un adevărat artist”, îi spunea Franz Liszt românului Barbu Lăutarul, după un concert susţinut de pianist în casa boierului Alecu Balş. Toată lumea bună a Iaşului se adunase la acea petrecere găzduită de Balş, unul dintre cei mai bogaţi boieri din zona Moldovei, proprietar peste suprafeţe impresionante de pământ. 

După ce audienţa a fost încântată de acordurile la pian ale lui Franz Liszt, a urmat o scurtă reprezentaţie a lui Barbu Lăutarul, figură des întâlnită la petrecerile boiereşti din Iaşi din sexolul XIX.

Lăutarul a reprodus la lăută câteva dintre acordurile şi improvizaţiilşe executate de Liszt la pian. A făcut-o cu atâta măestrie, încât vedeta marele compozitor a rămas impresionat. La aceeaşi petrecere, Franz Liszt a mai cunoscut şi alte figure importante ale Iaşului din acea perioada, cum ar fi Vasile Alecsandri, Costache Negri sau Gheorghe Asachi.

Cu prilejul venirii pianistului la Iaşi, care avea să ţină un concert şi la Teatrul Naţional, pentru a celebra momentul, a fost realizată o medalie pe care era inscripţionat “List la conţertul dat în Iaşi la Teatrul nuou”. Pe verso apare data de 11 ianuarie 1847. Era o mare realizare în condiţiile în care artistul nu accepta cu uşurinţă orice propunere.

După modelul Parisului, în acea perioadă balurile şi evenimentele mondene din Iaşi se deschideau în perioada Sărbătorilor de Iarnă şi se ţineau până după Paşte.

Relevantă în aceste sens este o scriere de-a lui Vasile Alecsandri. „Earna au venit aducându-ne cu ea plăcerile strălucite ale balurilor, primblările în sănii, conţertele încântătoare, petrecerile teatrului şi mai ales priveliştea drăgălaşă a focului în sobe. Dulci sunt momentele în care poetul, culcat pe un jâlţ elastic, d’inaintea unui jăratic bogat, îşi simte trupul pătruns de o plăcută căldură, în vreme ce închipuirea lui pluteşte în visuri misterioase şi dă vieaţă întâmplărilor trecute.”