Peste 500 de fermieri investesc în agricultura din judeţul Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

79 de fermieri din judeţul Iaşi au obţinut fonduri europene din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală în valoare totală de 31 milioane de euro.

Fermierii au cursuri gratuite de agricultură ecologică la USAMV Iaşi

Dintre proiectele din agricultură pe FEADR, 28 au fost depuse pentru modernizarea exploataţiilor agricole, 21 pentru investiţii demarate de tinerii fermieri, 18 pentru dezvoltarea intreprinderilor mici şi mijlocii în sectorul non-agricol şi opt, în modernizaera infrastructurii comunale.

Vrea să înlocuiască tractorul cu un avion sovietic

Alţi 514 ieşeni implementează proiecte în judeţ prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, finanţarea asigurată fiind de 25 de milioane de euro. Investiţiile în fermele de semi-subzistenţă sunt cele mai multe ca număr, respectiv 366, în timp ce valoarea cea mai mare a investiţiile se regăseşte în sectorul de procesare a produselor agricole.

„S-a majorat plafonul acordat tinerilor fermieri. Aceştia nu vor mai primi 25.000 de euro ca până acum, ci 40.000 de euro. A fost prelungită perioada de depunere a proiectelor pentru refacerea infrastructurii afectate de inundaţii, de pe 30 octombrie, până pe 30 noiembrie. Am primit foarte puţine proiecte, doar două, în comparaţie cu alocarea de 60 de milioane de euro“, a spus Liviu Bulgaru, şeful Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €