Peste 12.000 de pelerini au trecut pe la racla Sfintei Parascheva. Rândul se întinde pe câţiva kilometri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Baldachinul în carese află racla Sfintei Parascheva FOTO Simona Stanciu

Credincioşi din întreaga ţară, dar nu numai, au ajuns la Iaşi pentru a lua parte la cel mai mare pelerinaj creştin-ortodox din România.

Potrivit jandarmilor, cei care se aşează la rândul ce se întinde pe câteva străzi din apropierea Catedralei Mitropolitane din Iaşi au de aşteptat, în medie, 2-3 ore pentru a ajunge la racla cu moaştele Sfintei Parascheva. În medie, într-o oră, pe la raclă trec 500 de pelerini, astfel, în primele 24 de ore au fost în jur de 12.000 de pelerini.

În cursul nopţii de marţi spre miercuri sute de pelerini au primit mâncare caldă de la mai multe firme din oraş, iar Direcţia de Asistenţă Comunitară a oferit ceai cald, temperaturile marţi noapte ajungând la 3-4 grade Celsius. Marţi seară, în jurul orei  22.30, unul dintre pelerini a avut un comportament ciudat. În momentul în care a atins racla Sfintei Parascheva acesta a început să ţipe. „Există şi astfel de situaţii. Încercăm să le gestionăm aşa cum se cuvine şi să ajutăm persoana să se apropie de Sfintele moaşte, în speranţa că Dumnezeu va vindeca şi va alunga aceste duhuri“, a spus Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Cei mai mulţi credincioşi au venit din sudul ţării sau din judeţele Moldovei. 6000 de oameni au venit cu autocarele din Voluntari. La Sfânta de la Iaşi au ajuns, însă, şi pelerini de peste hotare (VIDEO).

Astăzi, potrivit porgramului Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, până la 12.00 are loc o slujbă în Catedrala Mitropolitană, iar de la 17.00 la 18.00 este anunţat Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva, iar de la 21.00 la 01.00 este Slujba de priveghere a Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului – Vecernia, Litia şi Utrenia (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de Corul Chivotul.

PROGRAMUL RELIGIOS COMPLET

Pe de altă parte, într-un comunicat, Poliţia Română recomandă celor aflaţi la evenimente să fie atenţi în locurile aglomerate. „Conducătorilor auto le recomandăm să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri care supraveghează circulaţia pentru prevenirea aglomerărilor şi blocajelor rutiere, precum şi a accidentelor de circulaţie. Parcaţi autoturismul în locuri iluminate şi nu lăsaţi în autovehicul, la vedere, bunuri de valoare. Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute. Printre amabili şi binevoitori puteţi întâlni şi persoane rău intenţionate“, transmit oficialii Poliţiei Române. Totodată, părinţii sunt sfătuiţi să nu-şi lase copiii nesupravegheaţi. În cazul în care se rătăcesc într-un loc aglomerat cei mici să fie învăţaţi se adreseze unui poliţist sau unei familii cu copil.

Concomitent cu Hramul Sfintei Parascheva au loc şi Sărbătorile Iaşiului, iar programul acestora a fost schimbat faţă de anii anteriori. Ce au anunţat oficialii Primăriei Iaşi puteţi citi AICI.

FOTO Iaşiul, luat cu asalt de comercianţi ambulanţi

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană