Personajul care a înspăimântat Iaşul la mijlocul secolului XIX. Povestea lui Gavril Buzatu, ultimul călău al Moldovei

„Colos la trup, păgân de slut la faţă, cu o privire fioroasă de te bagă în friguri la cea dintâi căutătură". Aşa îl vedeau contemporanii îngroziţi pe Gavril Buzatu, ultimul călău al Moldovei.

Una dintre legendele care continuă să-i uimească pe ieşeni este legată de trecutul sângeros al oraşului celor şapte coline. Pe la începutul secolului al XIX-lea, în Iaşi a trăit un criminal, tâlhar şi călău extrem de crud: Gavril Ciobanu, zis Buzatu, din cauza infăţişării pocite şi fioroase. Faptele sale sângeroase i-au înspăimântat pe contemporani, care i-au hiperbolizat prin poveşti acţiunile şi au  creat astfel un adevărat mit urban.

Scrierile vremii spun că Buzatu ar fi fost un ţigan fugit din robie, care s-a apucat de tâlhărit şi ucis la drumul mare. La început prăda singur. Apoi s-a alăturat bandei lui Ion Chetrariu, un tâlhar celebru în epocă, despre care se spune că acumulase averi uriaşe. Slăbiciunea lui Chetrariu era evlavia. Fire credincioasă, nu putea recurge la durităţi, motiv pentru care crudul Buzatu a fost primit în bandă tocmai pentru a se ocupa de a se ocupa de opozanţi. Schingiuia şi ucidea fără regrete, iar scrierilor vremii i-au pus în cârcă zeci, chiar sute de crime.

Banda lui Chetrariu a făcut ravagii în toată Moldova între 1830 şi 1838, până la venirea pe tronul regiunii a lui Mihail Sturza (1834-1849). Atât de temut ajunsese Buzatu în epocă, încât Vodă Sturza a aruncat în urmărirea şi capturarea lui toate forţele agieşti.

Cei doi au fost prinşi în cele din urmă şi încarceraţi la Iaşi, "iar ca să nu mai scape, li se puseră la picioare lanţuri de cari erau legate greutăţi de câte 200 oca de fier. Trupurile le fuseseră de asemenea legate cu lanţuri, iar lanţurile prinse de groase cârlige vârâte solid în ziduri", este descris evenimentul în revista "Ilustraţiunea Română", numărul 9, din august 1929. Cei doi evadaseră anterior de mai multe ori din puşcărie, de aceea autorităţile au mobilizat zeci de oameni pentru a-i lega şi păzi.

Tribunalul "criminalicesc" i-a judecat în regim de urgenţă şi a decis spânzurarea lor. După proces, a apărut însă o mare problemă. Nu avea cine să ducă la îndeplinire sentinţa. "Marele armaş puse să bată toba pe la răspântiile uliţilor, înştiinţându-se norodul că ocârmuirea are nevoie de un călău şi ştirea fuse trimisă şi mai departe. Dar nimeni nu răspunse, fiindcă românul nu este bucuros să ucidă pe semenul său, cât de păcătos", este descrisă situaţia în Ilustraţiunea Română.

În lipsă de opţiuni, Vodă Sturza s-a văzut nevoit să facă un compromis. A trimis un logofăt al Departamentului Dreptăţii în beciurile cu hoţi şi tâlhari, iar acesta a promis libertatea oricui s-ar oferi să ducă sentinţa la îndeplinire. Singurul care a acceptat oferta a fost chiar Gavril Buzatu şi astfel s-a convertit în călău, ultimul atestat documentar în Moldova. La 18 aprilie 1839, Buzatu l-a executat prin spânzurare chiar pe Ion Chetrariu, fostul său căpitan şi tovarăş de fărădelegi.

Ulterior, a continuat să lucreze în slujba statului. I s-a croit o uniformă pe măsura staturii. „Un fel de tunică închisă la gât ca la oşteni, cu nasturi lucioşi de metal. O pereche de pantaloni de postav roşu. Pe cap îi vom pune o căciulă cu fundul roşu cu o tinichea pe care va sta scris «Călăul temniţei». Să nu uităm nici de un bici pe care-l va purta pe umeri, dar care-şi va face treaba des", îl descrie istoricul Eugen Şendrea în lucrarea „Povestea lui Gavril Buzatu, ultimul călău din Moldova. Întâmplări şi fapte nemaivăzute", conform ordinulu dat atunci de autorităţi.

Imaginile care îl portretizează pe acesta sunt rare. Una dintre puţinele reprezentări ale lui Buzatu se află chiar în dosarele Arhivelor Statului de la Iaşi. "Era o namilă de om, al cărui cap trecea cu mult de pragul de sus al unei uşi. Faţa slută, părul lung, murdar şi vâlvoi şi privirea sălbatică ar fi îngheţat de frică orice fiinţă omenească. Purta un suman lung, ţărănesc, pe umeri îi atârna o traistă, iar în mâna dreaptă ţinea un drug de fier. Avea ochii mici ca două măsline. O arătare cum nu s-a mai văzut. Un hoit uriaş, mirosind îngrozitor, cu un chip slut şi o privire mai fioroasă decât a lupilor. Unghiile mari, netăiate, păreau ghearele unui urs", scrie Eugen Şendrea.

Cariera de călău a lui Buzatu avea să se rezume la doar trei alte execuţii, pedeapsa cu moartea fiind desfiinţată spre sfârşitul domniei lui Sturza.  La 25 octombrie 1847 a efectuat ultima execuţie şi se spune că s-a sfârşit din viaţa fiind călugăr la Mănăstirea Secu, statul oferindu-i o mica pensie. Se spune ca uneori mergea prin păduri şi urla ca un lup, iar alteori, când avea bani, bea în nestire.

În afară de o imagine veche în Arhivele Naţionale, la Iaşi singura mărturie a existenţei ultimului călău al Moldovei rămâne conacul din Manta Roşie unde se spune că ar fi locuit Gavril Buzatu. Fostă casă boierească, impunătoarea clădire a adunat în jurul ei o pleiadă de poveşti despre fantome şi strigoi, despre care se spune că ar fi sufletele celor ucişi de nemilosul călău.