Percheziţii la Primăria Iaşi. Reacţia primarului Chirica: „Trebuie să stau la dispoziţie” UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: aloiasi.ro

Mai mulţi procurori şi poliţişti din trei judeţe au descins în această dimineaţă în 11 locaţii de pe raza municipiului Iaşi.

UPDATE 10.15: Primarul Mihai Chirica a reacţionat în urma descinderilor din această dimineaţă, de la Primăria Iaşi. 

„O acţiune absolut legală care a pornit din timpul pandemiei, acum vor alte documente. Vor să întregească portofoliu. Sunt primarul în funcţie şi trebuie să stau în dispoziţie. Nu am nicio calitate în dosar. Vă ţinem la curent pe parcursul evoluţiei lucrurilor. Bănuiesc că sunt reclamaţii făcute unii de alţii sau către instituţii. Sunt legate de inventarieri din 2005 şi de terenul care a făcut obiectul schimbului de la Eternitate şi care a fost o reclamaţie din PNL. Din perspectiva mea, ca primar, nu există niciun pericol în instituţie, nu pot vorbi despre ce se întâmplă în afara instituţiei pentru că nu este rolul meu şi pentru că nu am date. Dosarul este a celor de la DNA. Nu sunt lucruri de urbanism, sunt lucruri legate de chestiuni interne legate de o reclamaţie. Bănui că de acolo a reclamat pe altcineva. Nu ştiu ce alte persoane mai sunt percheziţionate”, a declarat Mihai Chirica. 

ştire iniţială

Mai multe percheziţii au loc în această dimineaţă pe raza municipiului Iaşi, una dintre locaţii fiind chiar Primăria Iaşi, conform unor surse neoficiale. Se pare că procurorii caută mai multe acte ce ar avea legătură cu un schimb de terenuri din zona Ciric.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, în cursul anului 2019. În cursul zilei de 10 iunie 2021, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 11 locaţii situate pe raza judeţului Iaşi, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei”, transmite Direcţia Naţională Anticorupţie. 

Vom reveni cu amănunte. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Paşaportul COVID devine realitate. Cum va funcţiona şi de unde îl vor putea descărca românii

 

Bătălie în justiţie pentru una dintre cele mai profitabile firme private din Transilvania. Care este miza

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor