Pavel Hodea a murit. Fostul preşedinte al clubului de fotbal Poli Iaşi a făcut infarct la vârsta de 57 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea clubului de fotbal ieşean a anunţat moartea lui Pavel Hodea, fost finanţator al Poli Iaşi, la vârsta de 57 de ani.

Pavel Hodea a fost implicat în conducerea Politehnicii până în 2010. El a fost şi finanţator al clubului, începând din anul 1995. 

De numele său se leagă cea mai importantă performanţă a fotbalului ieşean din anii '90, atunci când Politehnica obţinea o promovare de răsunet pe prima scenă a fotbalului românesc. Atunci, Pavel Hodea era unul din finanţatorii Politehnicii.

Tot Pavel Hodea este cel care a oferit o mână de ajutor într-un moment foarte greu al clubului, în 2001, când fuziunea cu echipa pe care o patrona, Unirea Iaşi, a salvat Politehnica de la desfiinţare. El a ocupat funcţii executive în cadrul clubului, de preşedinte sau vicepreşedinte, până în anul 2010.

„În aceste momente triste, Clubul Sportiv Municipal Politehnica Iaşi, prin reprezentanţii săi, jucători, antrenori,conducere executivă şi administrativă, îşi exprimă compasiunea faţă de familia îndoliată şi este aproape de aceasta. Dumnezeu să-l odihnească!”, este mesajul transmis de club. Potrivit unor surse din apropierea clubului, Pavel Hodea a suferit un infarct şi n-a mai putut fi salvat de medici.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”