Paradox la Iaşi: Trotuare cu pavele şi străzi cu gropi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările de reabilitare a două porţiuni de drumuri naţionale de pe raza municipiului care au început în forţă acum două luni s-au blocat. Deşi au anunţat că vor finaliza asfaltarea străzilor la începutul acestei luni, constructorii au pavelat trotuarele şi pare că au uitat şi de străzi.

Nervii şoferilor care circulă prin Tudor Vladimirescu sau pe pasarela Bucium vor fi în continuare puşi la încercare deoarece planurile măreţe ale drumarilor s-au dovedit a fi doar promisiuni.

Şefii de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi au dat startul în luna iunie la lucrările de asfaltare a două tronsoane din DN 24, bulevardul Tudor Vladimirescu, din intersecţia Bucşinescu până pe Calea Chişinăului, cu o lungime de 1,26 kilometri, bulevardul Socola şi unul din DN28, bulevardul Nicolae Iorga, între pasaj Nicolina şi Calea Chişinăului, de 1,06 kilometri.

Timp de două luni, firma contractată, Euroconstruct Group Iaşi, abia a pavelat trotuarele, fără să treacă şi la asfaltarea străzilor, care se numără printre cele mai distruse şi circulate artere din municipiu.

Constructorul, mustrat pentru întârziere

„Ţinem din scurt constructorul să nu depăşească termenele din contract, iar dacă se întâmplă acest lucru vom aplica penalităţi. Am atenţionat foarte serios constructorul să se ţină de treabă. Noi încercăm să terminăm în termen, dar acesta se mişcă greu, schimbă două-trei borduri pe săptămână. Şi lucrările pregătitoare durează mult“, a spus Dănuţ Pilă, şeful DRDP. Singurul tronson care a fost asfaltat este bulevardul Tudor Vladimirescu, în zona complexelor comerciale Praktiker şi Baumax.

În acest sector, constructorii au reabilitat trotuarele şi n-au mai aşteptat să coreleze asfaltarea drumului cu lucrarea Primăriei de înlocuire a liniilor de tramvai şi au decis să toarne asfalt până la jumătate de metru de o parte şi de alta a căilor de rulare. Mai mult, nici după două luni de la asfaltare şi pavelarea trotuarelor, muncitorii nu au ridicat la cote gurile de canal, acestea nefiind nici semnalizate în multe locuri.

Edilii aşteaptă HG

„Astăzi (n.r. ieri) am avut o întâlnire cu firma contractată să vorbim despre problemele care sunt în zona Tudor Vladimirescu. Aici s-a turnat o fâşie de asfalt, urmează să fie ridicate gurile de canal“, a mai spus şeful DRDP.

Ranforsarea sistemului rutier pe DN24 a fost plătită din bugetul de stat cu suma de 4,6 milioane de lei, însă firma Euroconstruct Group Iaşi abia a executat lucrări în valoare de 1,6 milioane de lei. Demarate cu avânt acum două luni, asfaltarea tronsoanelor de drumuri naţionale s-a blocat în proceduri. Porţiunea de 765 de metri de pe bulevardul Socola nu poate fi asfaltată deoarece guvernanţii încă nu au aprobat indicatorii tehnico-economici.
Conform şefilor DRDP, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România abia le-a avizat, iar în şedinţa de Guvern de astăzi ar urma să treacă şi proiectul de Hotărâre de Guvern în acest sens.

Circulaţie pe o singură bandă în Copou

Cei patru constructori care se ocupă de reabilitarea a 16 străzi din zona centrală a Iaşiului încep de astăzi lucrările cu schimbarea bordurilor.
Astfel, muncitorii de la firma Vega 93 Galaţi se vor ocupa de Aleea Sadoveanu, cei de la Conest de strada Palat, Anastasie Panu şi Sf. Lazăr, iar firma Citadin de şoseaua Sărărie. Liderul de proiect, firma Martin Rose, va deschide şantierul în Copou cu desfacerea liniei de tramvai din rond Triumf.

„Practic, lucrările vor demara cu desfaceri, cu scoaterea bordurilor vechi, după care vor urma ridicările topografice şi, bineînţeles, punerea la cotă finală a bordurilor, canalele de utilităţi şi alte lucrări prinse în proiect. În Copou se lucrează doar la linia de tramvai şi nu va fi oprită circulaţia rutieră. Se va circula pe câte o bandă de o parte şi de alta a şantierului“, a spus Mihai Chirica, directorul tehnic al Primăriei.

Restricţii pentru şoferi

Asfaltarea arterelor centrale din municipiu este realizată cu fonduri europene prin proiectul „Dezvoltarea reţelei rutiere în zona culturală, istorică şi turistică a Municipiului Iaşi“. Din cauza lucrărilor din Copou, şi şefii regiei de transport au introdus modificări în circulaţia mijloacelor de transport.
Astfel, tramvaiele au fost scoase din trafic şi înlocuite cu alte autovehicule, iar microbuzele şi autobuzele de pe traseele 28, 28b şi 43b circulă pe itinerariile actuale până la Rond Triumf. Autobuzul 41 circulă pe itinerariul actual până la Rond Triumf, după care va vira pe strada Costăchescu, Sărărie, Târguşor Copou, Aleea Ghica Vodă.

Mai multe pentru tine:
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil