Panică în redacţia unui ziar din Iaşi. Un bărbat a tras cu aparatul cu electroşocuri după ce a ameninţat că îşi dă foc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un echipaj de Poliţie a intervenit în după-amiaza zilei de marţi, 3 septembrie, la redacţia cotidianului „Ziarul de Iaşi”, acolo unde un bărbat a avut o altercaţie cu reprezentanţii instituţiei de presă.

Incidentul a avut loc în jurul orei 15.00, atunci când un bărbat a venit la ziar şi a avut o discuţie în contradictoriu cu un reprezentant al societăţii. Deoarece bărbatul părea a fi agresiv, secretara ziarului a apăsat butonul de panică, în câteva minute la faţa locului ajungând doi agenţi de pază.

Aceştia au încercat să îl calmeze pe bărbatul recalcitrant, însă acesta a continuat să fie agitat şi a ameninţat că îşi va da foc. Potrivit martorilor, bărbatul mirosea puternic a diluant, motiv pentru care agenţii de pază au intervenit în forţă.

Individul a scos la un moment dat şi un aparat cu electroşocuri, pe care l-a activat, în acel moment agenţii de pază pulverizând cu spray lacrimogen.

La faţa locului au ajuns în aproximativ 10 minute două echipaje de Poliţie, agenţii şi ofiţerii încercând să discute cu bărbatul. Individul a fost preluat de un echipaj SMURD deoarece a acuzat că se simte rău din cauza spray-ului lacrimogen. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie au deschis un dosar penal în acest caz.

Potrivit martorilor, bărbatul ar fi mers la ziar pentru a se plânge reporterilor că o persoană refuză să îi restituie o datorie. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Aspectul ”întunecat” din astrograma celor mai controversați criminali în serie. Toți aveau această caracteristică și energie joasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie