Ofensiva toackerilor. Studenţii creştin-ortodocşi se revoltă după ce au bătut toaca într-o rezervaţie naturală şi îi atacă pe „hipsterii de la Colectiv”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Instantanee cu membrii ASCOR Cluj FOTO Adevărul/ASCOR

Articolul prin care ziarul „Adevărul” a dezvăluit că un grup al Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) din Cluj au bătut toaca într-o rezervaţie naturală protejată a stârnit o dezbatere susţinută în mediul online. Cei mai vehemenţi au fost, pe pagina lor de Facebook, membrii unui grup creştin, care i-a ironizat pe tinerii de la Colectiv.

Multe dintre persoanele care şi-au expus punctul de vedere cu privire la „isprava” studenţilor de la ASCOR Cluj, care au bătut toaca, timp de 10 ore, într-o rezervaţie naturală unde manifestările zgomotoase sunt interzise, au blamat iniţiativa studenţilor clujeni. Articolul prin care „Adevărul” a dezvăluit că studenţii clujeni au încălcat regulile din Parcul Natural Ceahlău a strâns peste 150 de comentarii, părerile fiind împărţite.

„Este o agresiune, prin locul ales şi timpul îndelungat. Chiar credeţi că vieţuitoarelor de acolo, specii protejate în mare parte, au vreo placere deosebită să se adune să asculte răbufnirile de «credinţă» a unor săriţi de pe fix? Dar cu respectul faţă de ceilalţi cum rămâne?”, e unul dintre comentariile prin care s-a dezaprobat iniţiativa studenţilor clujeni. Alţi comentatori, însă, le-au luat partea: „Ce are toaca? A bate toaca e o artă..! Când eram pionier şi ...şi mai ateu decât azi..ascultam toaca bătută la Schit în Trivale..în timp ce jucam fotbal..Habar nu aveţi ce frumos sună în pădure! Nu e nimic habotnic în asta.”

Cei mai vehemenţi au fost însă membrii grupului Tinerii Ortodocşi din Europa, care au postat un mesaj pe Facebook prin care i-au ironizat pe tinerii care obişnuiau să meargă în clubul Colectiv: „Ura şi neînţelegerea unor secularişti a reuşit să pună în mişcare din nou sângele înveninat al celor de la adevarul.ro. Este o manipulare şi vă rog să vă uitaţi că în una dintre fotografiile articolului, TOACA HĂITUITOARE răsuna doar în IMAGINAŢIA unora, ea nefiind folosită. Cred că se pregăteşte încă o lovitură Bisericii, pentru că ce să vezi, o parte din tinerii «îngropaţi sub o tonă de icoane» vor fi de mâine la Bucureşti la Întâlnirea Internaţională a Tineretului Ortodox, iar TOACKERII de munte s-ar putea să fie întâmpinaţi, cum se «cuvine», de HIPSTERII tineri şi frumoşi, care sunt, de altfel, foarte iubitori de lemn şi de spaţii mici şi nefolosiţi de la COLECTIV încoace!.”  

Weekendul trecut, un grup de aproximativ 100 de persoane de la ASCOR a mers într-un pelerinaj în Masivul Ceahlău, din judeţul neamţ. Studenţii creştin-ordodocşi s-au cazat în staţiunea Durău şi au pornit pe traseu sâmbătă, 27 august, zi în care, potrivit reprezentanţilor Parcului Naţional Ceahlău, alţi peste 600 de turişti au urcat muntele concomintent cu membrii ASCOR.

Tinerii din Cluj, adunaţi într-un grup organizat, au purtat asupra lor cruci mari din lemn, dar şi icoane pe care şi le-au legat la gât. Pe timpul traseului, aproximativ 10 ore, studenţii au bătut toaca în continuu, deşi regulamentul Parcului Naţional Ceahlău interzice explicit acest lucru. „În tot perimetrul parcului este strict interzisă manifestarea zgomotoasă. Nu există niciun fel de derogări, cu atât mai mult dacă au fost 100 de persoane. Dacă a fost grup organizat, înseamnă că cei care au organizat drumeţia cunosc regulile unei arii protejate, nu pot face aşa ceva. O să mă interesez unde au fost cazaţi şi o să iau măsuri”, ne-a spus Cătălin Gavrilescu, directorul Direcţiei de Administrare a Parcului Naţional Ceahlău, din judeţul Neamţ

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”