O nouă organigramă la Consiliul Judeţean Iaşi cu mai mulţi directori şi zeci posturi vacante

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şedinţă de Consiliu Judeţean Iaşi

Consilierii judeţeni vor vota săptămâna viitoare o nouă formă de organizare a instituţiei. 

Pe lângă cele două funcţii de directori, de la Direcţia Proiecte şi Dezvoltare Durabilă şi Arhitect Şef, vor mai fi înfiinţate alte patru astfel de funcţii de conducere: Direcţia Tehnică şi Investiţii, Direcţia Economică, Direcţia Juridică şi Direcţia de Achiziţii Publice.

Prima mutare din mandat a noului şef al judeţului Iaşi: a schimbat directorul la Aeroport. Află cine a fost numit FOTO

"Pentru aceste funcţii de conducere se vor organiza concursuri de recrutare sau promovare", a afirmat Marius Pârciu, purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean.  Acesta a mai precizat că în organigramă există 232 de posturi din care aproximativ 50 nu sunt ocupate, dar care ar putea fi acoperite prin personal detaşat. 

Consiliera lui Cristian Adomniţei, noul director pe proiecte europene la judeţ

Direcţiile au fost transformate în servicii în urmă cu patru ani, la începutul mandatului lui Constantin Simirad, care considerala acea dată că salariile unora dintre funcţionari erau prea mari. 

Director pe proiecte europene la judeţ, plecat pe vremea lui Simirad, se întoarce în echipa lui Adomniţei

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!