O femeie a reciclat sticlele adunate de la pelerinii din Iași. Câți bani a reușit să strângă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O  mamă singură din Iași a strâns sute de PET-uri reciclabile de la cei care au participat la cel mai mare pelerinaj ortodox din România, dedicat Sfintei Parascheva.

Alina T. din Iași se confruntă cu dificultăți financiare, fiind nevoită să își întrețină singură băiatul de 12 ani. Fără un venit stabil, ea a găsit o soluție inedită: a început să strângă PET-uri de la pelerinii care participă la evenimente religioase. De câteva zile, umblă pe străzi, adunând recipiente reciclabile pentru a obține garanția de 50 de bani pe fiecare sticlă, relatează cotidianul Bună Ziua Iași.

De câteva zile vin la coada de la Sfânta Parascheva și adun sticle, doze, ce se poate returna pentru cei 50 de bani. Am nevoie de bani ca să îmi îngrijesc copilul, deoarece sunt singură. Este greu, nu am ce să zic, dar trebuie să pun ceva de mâncare pe masă. Am învățat să mă descurc singură toată viața, m-am despărțit de soț în urmă cu câțiva ani, e mai bine așa, deoarece aveam numai probleme cu el. Mi-am luat copilul și am plecat unde am găsit și eu să stau, însă nu am renunțat la el, nici nu am vrut să mă gândesc la asta”, spune Alina T, conform sursei citate.

Alina a strâns peste 300 de sticle pe zi, reușind să adune aproximativ 180 de lei. Ea consideră că această metodă de a câștiga bani este o soluție pe termen lung și nu ar trebui să fie judecată pentru acest lucru. În plus, autoritățile intenționează să crească valoarea garanției pentru sticle de la 50 de bani la 1 leu.

Decât să cerșesc sau să fur, am ales să strâng sticle. Am lucrat un timp la spălat vase și la făcut curățenie, doar că după ce am rămas singură, trebuia să am grijă de copil. Este și greu să mă angajez, deoarece am doar 4 clase, dar măcar aș fi învățat să scriu bine și să socotesc, așa m-aș fi putut angaja la un magazin. Pot să mă descurc, am alocația de la băiat, mai găsesc să merg la treabă uneori sau mai adun sticle. Păi, într-o zi, aici am reușit să strâng undeva la 300 și ceva de sticle, și așa, lumea le aruncă la gunoi”, a concluzionat femeia.

În jurul zilei de 14 octombrie, Iașiul se transformă în cel mai mare centru de pelerinaj din România și al cincilea din Europa, atunci când este sărbătorit Hramul Sf. Parascheva. Cunoscută, conform tradițiilor populare, şi ca Sfânta Vineri, Cuvioasa Parascheva este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei şi a oamenilor sărmani.

Marți dimineața, peste 7.500 de persoane așteaptau la rând la Iași, în ultima zi a pelerinajului dedicat moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva. Conform organizatorilor, de la începutul pelerinajului, pe 8 octombrie, aproximativ 255.000 de credincioși s-au închinat la racla Sfintei Parascheva.

Mai multe pentru tine:
Cel puțin cinci persoane sunt rănite după ce un tir și un microbuz s-au ciocnit pe A1, între Arad și Nădlac. Traficul rutier, oprit pentru aterizarea elicopterului SMURD
Își împarte patul cu o pisică și n-a mai avut relații intime de trei ani! Despre ce vedetă e vorba?
Andrei Găluț, singurul supraviețuitor al trupei Goodbye to Gravity, în prima apariție publică la 10 ani de la Colectiv: „Mereu i-am îndemnat să nu se dea bătuți”. Video
Prințesei de Wales i s-a făcut rău din nou! Kate Middleton abia se mai ține pe picioare după ultimul scandal
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Măsură fără precedent a Regelui Charles! I-a revocat lui Andrew toate titlurile regale, inclusiv cel de „Prinț”
Mitul alcoolului „curat”: tequila, ginul, vinul sau berea. Ce spun experții despre băuturile promovate ca sănătoase
Călin Geambașu s-a împăcat, la o plăcintă, cu tatăl lui, dar se văd la tribunal: „Nu suntem dușmani, îl ajut să...” Care e, de fapt, mărul discordiei?
Scriitoarea Ana Blandiana, membru titular al Academiei Române
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Avertismentul psihologului Radu Leca, după ce Alex Ciucu și-a acuzat foștii socri de eșecul căsniciei cu Alina Sorescu: „Cine doarme între doi părinți se trezește fără partener”