Moment aniversar la UMF Iaşi. Una dintre cele mai vechi şcoli de medicină împlineşte 137 de ani de la înfiinţare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi sărbătoreşte zilele acestea 137 de ani de la înfiinţare. Astfel, în perioada 7 - 9 decembrie, UMF Iaşi a pregătit mai multe evenimente aniversare.

UMF Iaşi sărbătoreşte, în perioada 7 - 9 decembrie, 137 de ani de la înfiinţare. Peste 30 de evenimente pentru studenţi, profesori şi publicul larg au loc în cele trei zile.

Ceremonia aniversară are loc în Aula „George Emil Palade”, miercuri, 7 decembrie 2016, începând cu ora 10.00. După cuvântul de deschidere al profesorului Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi, este programată conferinţa interdisciplinară „Arta Chirurgului”, susţinută de profesorul Ion Christian Chiricuţă şi criticul de artă Adrian Buga.

„În cadrul Zilelor UMF avem o conferinţă foarte interesantă, «Arta chirurgului»,  susţinută de profesorul Ion Christian Chiricuţă, care este fiul marelui profesor Ioan Chiricuţă – profesor de chirurgie care a fondat Institutul Oncologic de la Cluj care, dacă nu ar fi fost ciudatul mod de reacţie al moldovenilor, s-ar fi constituit la Iaşi. Profesorul Chiricuţă era din Bârlad şi ar fi vrut, în anii ’70, să înfiinţeze acest institut la Iaşi, însă la vremea respectivă factorii decidenţi au considerat că nu este locul pentru institut oncologic aici, fiecare avea propriile orgolii şi chirurgii spuneau că în toate clinicile se poate face chirugie oncologică”, a punctat profesorul Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi, într-un comunicat de presă.

Începând cu ora 12.00, publicul interesat poate participa la vernisajul expoziţiei de pictură, grafică şi obiect „Vivat Academia”, în holul Aulei „George Emil Palade“. Expoziţia, care va putea fi vizitată timp de o lună, reuneşte 20 de lucrări de pictură, grafică şi obiect, semnate de şase artişti: Alexandru Antonescu, Crinela Antonescu, Christian Paraschiv, Mircea Roman, Mihai Sârbulescu, Victoria Zidaru.

De la ora 14.00, în Muzeul Rotonda UMF, vor avea loc lansările de carte ale Editurii „Grigore T. Popa”, dar şi ale Editurilor Medicală şi Academiei.

„Joi, 8 decembrie, de la ora 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare «Mihai Eminescu», rectorul universităţii, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, va decerna titlurile de profesori emeriţi. Imediat după ceremonie, Societatea Studenţilor Medicinişti din Iaşi a organizat un spectacol caritabil, «Balul Iernii»,  în folosul copiilor de la Bogdăneşti. Ne vor introduce în atmosfera sărbătorilor colindele cântate de corul studenţilor UMF «Ceata de medicinişti» şi de corul Universităţii de Arte «George Enescu»”, se arată într-un comunicat de presă.

Programul complet al manifestărilor dedicate momentului aniversar de la UMF Iaşi poate fi consultat pe site-ul instituţiei, www.umfiasi.ro
 

Citeşte şi:

INTERVIU Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi: „Viaţa omului nu poate fi pusă în mâinile unui doctor care a promovat examenele cu note mici“

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”