Moartea violentă a fiului unui colonel SRI. Ancheta se mută în mediul online după ce Sabin ar fi avut conversaţii suspecte pe net

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sabin Şerban a murit în toamna anului trecut FOTO Facebook/Sabin Şerban

Procurorii ieşeni care investighează moartea suspectă a unui adolescent de 17 ani, fiul unui colonel SRI, urmează să identifice persoanele din mediul virtual cu care băiatul a discutat. Anchetatorii speră ca, astfel, să adune informaţii care să-i îi ajute să elucideze misterul morţii adolescentului. Principala ipoteză e sinuciderea.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au audiat sute de persoane în acest caz, cel mai complicat de acest fel din ultimii ani. Anchetatorii au dispus şi efectuarea mai multor percheziţii informatice asupra mediilor de stocare deţinute de adolescent, urmând ca, în baza informaţiilor obţinute, să fie identificate persoanele care au discutat cu Sabin în ultimul an înainte de a fi ucis. Ar fi vorba de toţi necunoscuţii care au intrat în contact, virtual, cu Sabin, procurorii sperând ca astfel să poată aduna mai multe informaţii care să ducă la elucidarea acestui caz.

„Cercetările din acest caz continuă“, ne-a spus ieri Alexandru Pecincu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

A fost găsit mort de tată

Oamenii legii spun că dosarul penal a fost deschis, in rem, încă din ziua în care Sabin Şerban a fost găsit mort de tatăl său, în seara zilei de 11 noiembrie 2016. Băiatul, elev al Liceului de Informatică „Grigore Moisil“ din Iaşi, a fost descoperit cu un cuţit ce îi era înfipt prin zona omoplatului şi care a străpuns corpul, ieşind prin zona pieptului. „În ziua de 11.11.2016, în jurul orei 17.40, victima a fost găsită decedată în propria locuinţă de către tatăl acesteia, care a alertat autorităţile. Cercetarea la faţa locului s-a desfăşurat de către specialiştii criminalişti, sub conducerea procurorului, iar în aceste împrejurări au fost ridicate un număr impresionant de urme biologice, precum şi alte mijloace materiale de probă“, au precizat procurorii. 

Două cuţite au ridicat procurorii ieşeni din apartamentul în care Sabin Şerban locuia alături de mama şi tatăl său. E vorba de un cuţit de tip „future“ şi despre cel extras din corpul său. Ambele fuseseră achiziţionate de victimă, primul în urmă cu doi ani, în timp ce cuţitul care a provocat decesul a fost cumpărat de la un magazin din Iaşi pe 1 octombrie 2016. „A fost finalizat raportul de necropsie prin care s-a stabilit că moartea a fost violentă şi s-a datorat leziunilor produse de cuţitul găsit în corpul victimei“, au mai precizat procurorii.

Una dintre variantele vehiculate de surse apropiate anchetei este cea conform căreia Sabin s-ar fi sinucis, provocând-şi de unul singur înjunghierea. Varianta oficială va fi prezentată însă de procurori după finalizarea anchetei. 

Citeşte şi: 

Ipoteză SF în cazul fiului de colonel SRI găsit înjunghiat în spate: seppuku. Cazul poate intra în manualele de criminalistică

 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie