Minciuna sinistră a unui bărbat care a tăiat gâtul concubinei cu securea, după care i-a dat foc. Ce a păţit individul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Povestea pe care bărbatul a spus-o salvatorilor săi a fost demontată de ancheta poliţiştilor. Astfel, după ce a primit îngrijiri medicale, bărbatul a fost reţinut sub acuzaţia de omor.

O femeie din cartierul Henci al oraşului Podu Iloaiei, judeţul Iaşi, a murit sâmbătă dimineaţa, după ce concubinul său a lovit-o cu securea şi i-a dat foc. Victima a fost găsită decedată de salvatorii alertaţi de vecinii care au văzut incendiul. Apelul la 112 prin care martorii au cerut ajutor autorităţilor s-a înregistrat sâmbătă, 17 februarie, în jurul orei 02.45.

Sosiţi la locul solicitării, paramedicii SMURD au găsit două victime: un bărbat în vârstă de 42 de ani cu răni în regiunea coloanei cervicale şi o femeie în vârstă de 52 de ani, carbonizată. Bărbatul a fost transportat de un echipaj de prim ajutor SMURD în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi. Trupul neînsufleţit al femeii a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Iaşi.

În cursul consultaţiei, bărbatul le-a povestit paramedicilor că incendiul ar fi pornit după ce femeia furioasă ar fi aruncat cu televizorul în el. În acel moment, întrucât televizorul ar fi fost în funcţiune, iubita s-ar fi electrocutat şi astfel s-ar fi declanşat incendiul.

„Echipajul care a intervenit la locul solicitării a găsit două victime: o femeie carbonizată şi un bărbat rănit. Pacientul a ajuns în UPU cu o plagă în regiunea cervicală, după ce, conform spuselor sale, a sărit pe geam, şi o arsură de gradul I la gamba stângă. Bărbatul a declarat că femeia l-ar fi bătut şi că ar fi aruncat cu televizorul în el, moment în care s-ar fi produs electrocuţia şi incendiul”, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD Iaşi.

După ce a primit îngrijiri medicale, bărbatul a fost ridicat de poliţişti şi dus la audieri. Conform anchetatorilor, femeia găsită decedată prezenta o plagă tăiată la gât. În plus, incendiul ar fi fost provocat de bărbat pentru a-şi ascunde crima. „În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii l-au luat pe bărbat de la spital, l-au dus la audieri şi s-a decis reţinerea lui pentru 24 de ore, sub acuzaţia de omor. Cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi“, a precizat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare