Mihai Pleşu a fost adus la DIICOT Iaşi pentru audieri. Acestuia i s-a făcut rău şi a solicitat un consult medical

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Pleşu a fost reţinut pentru trafic de droguri FOTO Arhivă personală

În urma percheziţiilor de vineri, 5 aprilie, Mihai Pleşu a fost adus în aceeaşi zi la DIICOT Iaşi pentru audieri. Acestuia i s-ar fi făcut rău în timpul interogatoriului şi ar fi cerut intervenţia unui ambulanţe, dar cererea i-a fost respinsă. La finalul audierilor, Pleşu a fost reţinut pentru 24 de ore.

Conform avocatei lui Mihai Pleşu, Sandra Grădinaru, citată de observator.tv, Mihai Pleşu (47 de ani) „a invocat probleme medicale grave, existente de cinci ani de zile, precum două infarcturi miocardice, stenoză şi un stent pe o arteră coronară”.

Surse din anchetă au precizat că Mihai Pleşu se aproviziona cu droguri de la un cetăţean britanic care era ajutat în această activitate de iubita sa româncă.

Investigaţia a început la sfârşitul anului trecut, pe 17 septembrie, când anchetatorii s-au sesizat că mai multe persoane vând pe piaţa neagră canabis şi comprimate de ecstasy în Iaşi. Printre dealeri se afla şi o tânără care se ocupa de distribuirea drogurilor în cluburile din oraş, în special în cele cu profil tehno.

„Din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, unul dintre suspectii care domiciliază pe raza judeţului Iaşi, s-a deplasat periodic în municipiul Bucureşti, de unde s-a aprovizionat, de la un alt suspect în cauză, cu diferite cantităţi de droguri pe care mai apoi le-a transportat în municipiul Iaşi, în vederea comercializării. S-a reţinut faptul că suspectul care locuieşte pe raza municipiului Bucureşti a reprezentat principala sursă de aprovizionare cu droguri pentru dealer-ul din judeţul Iaşi, acesta întreprinzând totodată demersuri pentru înfiinţarea unei culturi de ilicite de cannabis de tip in-door sprijinit fiind în aceste activităţi şi de către concubina sa care cunoaştea toate detaliile legate de activităţile infracţionale derulate, sprijinindu-l şi implicându-se în mod direct prin intermedierea unora dintre tranzacţii, suport financiar, comunicarea anumitor aspecte persoanelor din legătura infracţională, aceasta fiind la rândul său consumatoare de droguri”, au precizat vineri reprezentanţii DIICOT.

În urma percheziiţiilor care au avut loc la Iaşi şi Bucureşti au fost identificate dispozitive de cultivaare şi întreţinere a plantaţiilor, precum şi mai multe cantităţi de droguri.

Citiţi şi:

FOTO VIDEO Cum funcţiona reţeaua drogurilor în care a fost prins şi fiul lui Andrei Pleşu. Un cetăţean britanic este pe lista suspecţilor

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată