Medicul din cazul bărbatului mort după ce a fost înţepat de 500 de albine: „Ne era teamă să nu ne înţepe şi pe noi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un roi de albine a omorât un bărbat care ar fi încercat să-şi apere calul de insectele violente. Victima se deplasa cu o căruţă pe un drum sătesc dintre Movileni şi Heleşteni. Fratele şi mama bărbatului decedat au scăpat cu viaţă fugind de la locul incidentului.

Vasile N., un bărbat de 40 de ani, din Heleşteni, a murit în cursul după-amiezii de luni, 17 iulie, după ce sute de albine l-au atacat şi l-au înţepat. Bărbatul a intrat în şoc anafilactic şi a murit în câteva minute, în timp ce alte rude care se aflau cu el au reuşit să scape de furia insectelor fugind. 

Apelul la 112 s-a înregistrat luni, în jurul orei 18.00, reprezentanţii SMURD care se aflau în acel moment la coordonarea intervenţiilor pre-spital precizând că au trimis la locul solicitării un echipaj cu medic al SAJ Iaşi, substaţia Paşcani. „La Movileni-Paşcani s-a trimis echipajul de tip C2 la o solicitare unde un domn de 40 de ani a fost găsit mort, iar fratele lui în vârstă de 49 de ani urmează a fi evaluat de doctor. Bărbatul decedat prezintă sute de plăgi înţepate“, a precizat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD, imediat după apelul la 112. Medicul a mai subliniat că, în paralel cu intervenţia pre-spital, se căuta apicultorul care deţinea insectele pentru calmarea acestora. 

Potrivit doctorului care a intervenit la caz, incidentul s-a petrecut pe un drum sătesc, între Movileni şi Heleşteni, în timp ce bărbatul se deplasa cu o căruţă alături de alţi membri ai familiei. Oamenii au fost atacaţi de albine în dreptul unui lan de floarea-soarelui care găzduia aproximativ 50 de stupi.

„Solicitarea a fost pentru şoc anafilactic. Am ajuns cât s-a putut de repede, dar din păcate acolo am găsit o persoană decedată, cu aproximativ 500-600 de înţepături de albine. A fost o intervenţie mai dificilă pentru că albinele încă roiau pe acolo şi îmi era teamă să nu ne înţepe şi pe noi. Se putea întâmpla şi la noi un şoc anafilactic“, a subliniat dr. Adrian Pasat, medic specialist în medicina de urgenţă. 

Doctorul a mai subliniat că victima ar fi încercat, înainte să-şi piardă viaţa, să dezlege calul înhămat la căruţă, atacat la rândul său de insecte. În căruţă se mai aflau încă doi adulţi, fratele şi mama bărbatului decedat, care au scăpat cu viaţă după ce au fugit din calea albinelor. Cei doi nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. 

Cazul de la Movileni a ajuns în atenţia Inspectoratului de Poliţie Judeţean, care a fost sesizat cu privire la evenimentul de aseară. Poliţiştii au deschis un dosar penal de ucidere din culpă, urmând ca, în funcţie de rezultate, să se stabilească dacă proprietarul stupilor va fi sau nu tras la răspundere. „Avem o sesizare din partea fratelui cu care victima se afla în căruţă. Cei doi bărbaţi şi mama lor circulau cu o căruţă pe un drum agricol când s-a petrecut evenimentul. În cauză s-a dispus necropsia, şi cercetările continuă“, a precizat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al IPJ. Cazurile de şoc anafilactic sunt cunoscute în medicină ca fiind urgenţe de gradul 0 în care intervenţia medicală trebuie să fie extrem de rapidă.  

Şocul anafilactic apare atunci când, de exemplu, un pacient a fost înţepat de o albină. Veninul insectei pătrunde în corp, apar anticorpii care realizează o primă imunizare, însă când acel pacient este înţepat a doua oară, reacţia organismului este mult mai puternică. „Dacă cea de-a doua înţepătură este la nivelul feţei sau al căilor aeriene, limba pacientului se umflă, el nu mai poate respira şi atunci inima încetează să mai bată“, a explicat dr. Gabriel Perianu, medic primar UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews